Educație

4.000 de copii au participat la școala de vară organizată de World Vision România

Aproximativ 4.000 de copii din județele Cluj, Iași, Ialomnița, Vaslui și Vâlcea s-au înscris la cursurile școlii de vară organizate de World Vision România. Spațiul de desfășurare a orelor de curs a fost în aer liber, în curțile și grădinile școlilor. Proiectul se bazează mai mult pe educație nonformală, cluburi de lectură, ateliere creative, jocuri sportive şi recreative, excursii în natură, audiții muzicale conform edupedu.ro.

 

 


„O vom face, respectând în continuare toate regulile. Copilăria în pandemie nu este ușoară, dar copiii au o putere de adaptare uriașă și ştiu să se bucure. Noi, adulţii, trebuie să îi ghidăm şi să îi ajutăm să nu renunțe la școală indiferent sub ce formă va reîncepe aceasta din toamnă. Scenariul începerii şcolii în sistem hibrid este cel mai plauzibil şi mai potrivit pentru momentul în care ne aflăm. Trebuie să fim realişti şi să depunem toate eforturile pentru ca toţi elevii să continue să înveţe. ” a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision.

 


Mihaela Nabăr a mai afirmat și faptul că au fost foarte multe solicitări pentru suplimentarea locurilor.

Aceste activități au fost organizate cu ajutorul proiectelor finanțate  Școală pentru toți  și Pâine şi Mâine, programe care sunt adresate copiilor din școlile primare, având ca și scop prevenirea abandonului școlar.


 

Despre World Vision România

Este o organizație nonguvernamentală care are ca și scop bunăstarea copilului. Această fundație desfășoară programe de intervenție umanitară de urgență, dezvoltare comunitară și advocacy. World Vision România lucrează pentru 22.000 de copii din zonele rurale, aducând nevoile celor vulnerabili pe agenda publică și militând pentru drepturile acestora. Asociația dispune de programe sociale pentru dezcoltarea personală și profesională a copilului.


 

 


Despre proiectul Pâine și Mâine

Acest proiect susține 1281 de copii care provin din zona rurală. Aceștia primesc sprijin la teme, o masă caldă pe zi, iar in perioada verii dispun de o școală de vară care durează două săptămâni, unde participă la diferite activități de dezvoltare socoi-emoțională.  Rezultatele acestui program sunt din ce în ce mai bune, în prezent 69,97% dintre elevii înscriși în acest program au avut parte de un progres școlar.

 

 

Proiectul Școala pentru toți

Este un program cu durată de 3 ani care este format din 1.211 de copii și adulți care au abandonat sistemul educațional. Obiectivele principale sunt prevenirea abandonului școlar prin încurajarea copiilor să vină la școală din plăcere, Programul include activități de sprijin atât pentru profesori (metode de predare și învățare activ-participative), cât și pentru părinți.

CITEȘTE ȘI:

 

World Vision ajută familiile din localităţi izolate de ninsoare

 

 

 

STUDIU. Pandemia la sat: părinții din mediile defavorizate nu au reușit să asigure necesitățile familiei

 

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter