Educație

OFICIAL. UBB vrea ca STUDENȚII să revină la Cluj din toamnă. Vaccinarea ar putea fi condiție obligatorie pentru statul în cămin

UBB vrea ca studenții să revină la Cluj-Napoca din toamnă. Cursurile s-ar putea organiza în format fizic.

 

 


Universitatea Babeș Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca ar putea să organizeze cursurile în format clasic, fizic, din toamnă. 

 


Studenții ar putea să afle, cel târziu în data de 29 iulie, pe ce scenariu de funcționare se vor organiza cursurile. 

„Noi pornim din start cu ideea de regim clasic și punem la bătaie peste 7.000 de locuri de cazare. Decizia finală va fi în luna iulie, pentru că până atunci mai apar tot felul de reglementări. Dacă anul trecut am plecat de la ideea de scenariu hibrid, anul acesta plecăm de la scenariul clasic pe care îl putem adapta în timp”, a declarat rectorul UBB, Daniel David, la o conferință. 


În ceea ce privește cazarea în căminele studențești, vaccinarea anti-COVID-19 ar putea să fie o condiție obligatorie pentru studenți. Rectorul a anunțat că momentan aceste reguli sunt în discuție.

De asemenea, cursurile se vor putea desfășura în format hibrid, persoanele vaccinate vor participa fizic, iar cele nevaccinate vor participa la cursuri online, însă rectorul a precizat că momentan situția nu este clară.


„Vom lua în calcul interesul și disponibilitatea fiecăruia pentru vaccinare, dar și necesitatea vaccinării, dacă va fi cazul, cel puțin pentru locurile de cămin. Momentan ne aflăm în discuții, încă nu am ajuns la un numitor comun. Pe zona de cursuri, lucrurile vor fi simple. Cel mai probabil vom reveni la scenariul hibrid, cei care sunt vaccinați și vor să vină, vor putea, iar cei care nu, vor avea posibilitatea de a fi prezenți la cursuri online.

Noi vrem să pornim la drum cu o gândire pozitivă și am vrea să începem fizic din toamnă, sperăm ca acest lucru să se și întâmple”, a adăugat rectorul UBB.

Ultimele Stiri
abonare newsletter