O bursă dedicată cercetătorilor din întreaga lume interesaţi de istoria României şi a Transilvaniei a fost lansată de reprezentanţii Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai, care au inaugurat marţi casa memorială David Prodan.
Cel mai longeviv proiect de educație cinematografică pentru elevi din România, EducaTIFF, ajunge anul acesta la a zecea aniversare. Activitățile programate în acest an încep cu ediția specială EducaTIFF – Școala Altfel, în perioada 26-30 martie, la Cinema Victoria.
Academicienii Cristian Hera, Bogdan C. Simionescu, Ioan-Aurel Pop şi Victor Voicu au fost propuşi pentru funcţia de preşedinte al Academiei Române, alegerile urmând să aibă loc pe 5 aprilie, a declarat, vineri, reprezentantul forului cultural şi ştiinţific.
Joi, 8 martie, au început înscrierile în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2018-2019. Părinţii pot depune cererile până pe 26 martie, având posibilitatea să facă solicitările şi în a doua etapă, programată în perioada 12-18 aprilie.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, ieri, decretele de promulgare a trei legi, între care cea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene, scrie Agerpres.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a anunţat, duminică, că a declanşat proteste, iar la nivelul cadrelor didactice din 1.100 unităţi medicale s-a optat pentru boicotarea simulării examenului naţional, în perioada 5-7 martie.
Ministerul Educaţiei Naţionale face apel la cadrele didactice care au anunţat că vor boicota simularea Evaluării Naţionale din cauza unor nemulţumiri privin veniturile să nu afecteze elevii prin demersuri radicale, instituţia susţinând că boicotul nu este o soluţie.
Rectorii celor mai importante universităţi din Cluj-Napoca, Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină şi Farmacie, USAMV, Universitatea de Artă şi Design sau Academia de Muzică Gheorghe Dima ar urma să devină cetăţeni de onoare ai Clujului, la propunerea primarului Emil Boc.