Electric Castle

Electric Castle. Festivalul care aduce superstaruri pe cele mai proaste drumuri. Drumul Gădălin-Bonțida, o mizerie. FOTO

La ediţia din acest an, lipsa unei infrastructuri decente la nivelul judeţului s-a văzut mai tare ca niciodată. 30 de kilometri au fost parcurşi în mai bine de 4 ore!

Zeci de mii de persoane au participat în ultimele 5 zile la festivalul Electric Castle care s-a desfăşurat la Bonţida. Ca niciodată, au curs cu sute de reclamaţii privind drumul de acces către castel. Inclusiv organizatorii au avut probleme: artiştii au rămas blocaţi în trafic!

30 de kilometri făcuţi în 4 ore!

Vineri seara, drumul spre Electric Castle a fost un calvar. Problemele au fost încă de la ora 15.00 și până seara după ora 21.00. Au fost aglomerate toate drumurile care ies din Cluj-Napoca spre Jucu, dar cele mai mari probleme au fost pe Centura Bulevardul Muncii – Apahida şi pe DN 1C până la Bonţida.


Un drum cu autobuzul din Cluj-Napoca către Castelul Banffy a costat 12 lei, dar după ora 15.00 a durat, cu tot cu aşteptarea la coadă, mai mult de patru ore. Fie că vorbim de Sala Sporturilor sau de Iulius Mall, fie că vorbim de zilele de vineri, sâmbătă sau duminică, cozile la urcarea în autocar se întindeau pe mai multe sute de metri. Pleacă două autobuze de 49-50 de locuri o dată la fiecare 10 minute. Timpul de aşteptare pentru a prinde un loc în autobuz, în cazul în care nu s-a achitat suprataxa, a fost de două ore, iar drumul, extrem de aglomerat,  durat încă două ore.m Autobuzele au circulat non-stop, iar după miezul nopţii s-au format cozi imense şi la urcarea în mijlocul de transport cu destinaţia Cluj-Napoca.

Cei care au participat la festival au putut opta şi pentru transportul cu trenul, autobuzul, taxi sau maşina personală. Un drum cu taxiul a costat 140 de lei, la fel şi unul cu Uber sau Bolt. Cei mai câştigaţi au fost cei care au ales să vină cu trenul la Bonţida, deoarece nu au stat în trafic, singurul neajuns a fost că gara este la o distanţă de 2 kilometri de festival, drum care e parcurs pe jos.


Organizatorul Electric Castle, Andi Vanca, a dat vina pe cei de la Drumuri Naționale și pe Consiliul Județean Cluj pentru lipsa drumurilor. ”Ai crede ca un festival de talia Electric Castle merita macar un drum cu 2 benzi pe sens. Sau macar un drum astfaltat. Sau macar un drum. Asta ca sa nu ramana blocati in trafic zeci de mii de oameni sau artisti prin aeroport”, a scris Andi Vanca, pe Facebook, după problemele de vineri.

Nu este prima dată când organizatorii Electric Castle se plâng de starea proastă a infrastructurii din jurul festivalului. Probleme au fost aproape în fiecare an.


Andi Vanca, organizator Electric Castle

Ai crede ca un festival de talia Electric Castle merită măcar un drum cu 2 benzi pe sens. Sau măcar un drum astfaltat. Sau măcar un drum. Asta ca să nu rămână blocaţi în trafic zeci de mii de oameni sau artişti prin aeroport”.


Alternative zero spre Bonţida. Drumuri jalnice marca Consiliul Judeţean Cluj.

O alternativă spre Bonţida este şi Drumul Judeţean 161 prin comuna Gădălin. Acesta se află într-o stare accentuată de degradare, maşinile fiind nevoie să facă slalom printre craterele imense care s-au format în ceea ce odată a fost asfalt. Cu toate că, în nenumărate rânduri, Primăria Jucu a făcut demersuri pe lângă Consiliul Judeţean pentru asfaltarea drumului, locuitorii din zonă au rămas doar cu nemulţumirile.

În urmă cu câteva luni, Consiliul Judeţean Cluj anunţa că va începe lucrările de reabilitare şi modernizare pe sectorul de drum DJ 161 (DN 16) – Gădălin – Bonțida – DN 1C, parte a proiectului cu finanţare europeană ”Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională – Traseu Regional Transilvania Nord, Drumul Bistriței”.


Lucrările de modernizare care vizează un tronson în lungime de aproape 17 kilometri, situat între drumul național DN 16, pe direcția Gădălin, și drumul național DN 1C, pe direcția Bonțida, vor consta într-o serie de operaţiuni complexe care se vor finaliza prin aşternerea de covor asfaltic în două straturi - binder şi strat de uzură, lucrări de marcaje și semnalizare rutieră etc. De asemenea, este prevăzută reabilitarea a 5 poduri, precum și a podețelor, dar și realizarea de stații pentru transportul în comun.

Lucrările vor fi executate de Asocierea Operes SRL - Societatea Napoca SA. Valoarea lucrărilor se ridică la suma de 25.936.675,85 lei, fără TVA.

Ultimele Stiri
abonare newsletter