Externe
Germania anunță instituirea controalelor la frontieră. Reacția UE: Măsurile trebuie să rămână „excepționale”.
Germania a anunţat înăsprirea politicii sale cu privire la migraţie prin instituirea de controale la toate frontierele sale. Comisia Europeană cere ca măsurile să rămână „excepționale”.
Germania reintroduce controalele la frontierele terestre. Comisia Europeană cere ca măsurile să rămână „excepționale”. |Foto: Depositphotos.com
Comisia Europeană a pledat marţi pentru măsuri „proporţionale” şi care trebuie să rămână „excepţionale” după ce Germania a anunţat înăsprirea politicii sale cu privire la migraţie prin instituirea de controale la toate frontierele sale.
Germania reintroduce controalele la frontierele terestre
Reintroducerea controalelor la frontierele interne ale Uniunii Europene este o „posibilitate”, dar acestea trebuie să fie „necesare şi proporţionale”, a subliniat o purtătoare de cuvânt a Comisiei la Bruxelles.
„Astfel de măsuri trebuie să rămână strict excepţionale”, a insistat ea.
Germania a anunţat luni introducerea controalelor pe ansamblul frontierei sale în vederea combaterii imigraţiei ilegale, redevenită o temă politică majoră pentru guvernul cancelarului Olaf Scholz în faţa ascensiunii extremei drepte.
CITEȘTE ȘI:
Germania ia în calcul reintroducerea controalelor la frontierele terestre pentru a combate migrația ilegală
Controalele la frontierele cu Franţa, Luxemburg, Ţările de Jos, Belgia şi Danemarca vor fi instituite pentru şase luni începând cu 16 septembrie. Acestea se vor adăuga controalelor deja instituite la frontierele cu Polonia, Republica Cehă, Austria şi Elveţia.
UE a primit o „notificare” din partea Germaniei cu privire la aceste măsuri.
Berlinul consideră că aceste dispoziţii sunt necesare pentru „a proteja securitatea internă împotriva ameninţărilor actuale din partea terorismului islamist şi criminalităţii transfrontaliere”.
Comisia Europeană a insitat asupra „principiului proporţionalităţii” şi „măsurilor alternative” posibile, cum ar fi „patrule comune” între statele europene.
Polonia consideră „inacceptabilă” decizia Germaniei de a introduce controale la frontiere
Premierul polonez Donald Tusk a denunţat marţi ca fiind „inacceptabil” anunţul Berlinului privind o înăsprire a politicii migratorii a Germaniei prin controale la toate graniţele.
„Acest tip de acţiune este inacceptabil din punctul de vedere al Poloniei”, a spus Tusk într-un discurs televizat adresat ambasadorilor polonezi reuniţi la Varşovia pentru o conferinţă anuală.
Potrivit lui Tusk, „ceea ce are nevoie Polonia nu este o consolidare a controalelor la frontierele noastre, ci o mai mare participare a ţărilor, inclusiv a ţărilor precum Germania, la supravegherea şi securitatea frontierelor externe ale Uniunii Europene”, în special pentru a face faţă unui val de imigraţie ilegală orchestrat, potrivit Varşoviei, de Rusia şi Belarus.
Şeful guvernului polonez îşi doreşte o consultare cu privire la noua situaţie pentru ţările vecine Germaniei.
Însă, încă din octombrie 2023, Germania a reintrodus unele controale la frontierele cu Elveţia, Cehia şi Polonia, spre a-i descuraja pe migranţi. Aceste controale la graniţe au fost introduse, în mod oficial, doar temporar, însă au fost prelungite în mod repetat de Berlin.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: