Externe

Redeschiderea Catedralei Notre-Dame. Dieceza de Paris oferă credincioşilor şi vizitatorilor ocazia de a lăsa mesaje într-o carte online.

Dieceza catolică din capitala Franţei oferă credincioşilor şi vizitatorilor ocazia de a lăsa mesaje, începând de luni, într-o carte de onoare online, cu prilejul redeschiderii Catedralei Notre-Dame din Paris.

Notre-Dame de Paris, un nou început după incendiul din 2019|Sursa: Emmanuele Macron - Facebook Notre-Dame de Paris, un nou început după incendiul din 2019|Sursa: Emmanuele Macron - Facebook

 

 


Dieceza catolică din capitala Franţei oferă credincioşilor şi vizitatorilor ocazia de a lăsa mesaje, începând de luni, într-o carte de onoare online, cu prilejul redeschiderii Catedralei Notre-Dame din Paris, accesibilă începând din weekend, transmite AFP.

 


Cartea de onoare, disponibilă pe site-ul dioceseparis.fr, le permite doritorilor să "împărtăşească o amintire, dorinţa de a intra din nou în biserică, experienţa de a o redescoperi sau să mărturisească intenţia unei rugăciuni", a declarat dieceza.

Luni dimineaţă, mai multe persoane, identificate doar cu prenumele, scriseseră deja câteva cuvinte pe site pentru a-şi exprima „emoţia” şi „fericirea” după redeschiderea Catedralei Notre-Dame din Paris, sâmbătă, urmată de primele slujbe publice, duminică.


„Această reconstrucţie a Notre-Dame din Paris va rămâne un simbol al fraternităţii şi generozităţii umane”, a scris una dintre aceste persoane.

„Ce bucurie să contempli frumuseţea luminoasă a acestui loc emblematic!”, se poate citi într-un alt mesaj.


„Am fost la Notre-Dame cu o zi înainte de incendiu”, iar „redeschiderea mă umple de bucurie”, a scris un alt credincios.

Dieceza deschisese deja o carte de onoare după incendiul care a devastat catedrala la 15 aprilie 2019, mai multe sute de persoane lăsând mesaje în aceasta, notează AFP.


Catedrala Notre-Dame din Paris şi-a redeschis porţile sâmbătă seara, la peste cinci ani de la incendiul care a devastat-o în 2019, în prezenţa a circa patruzeci de şefi de stat şi de guvern, printre care Emmanuel Macron şi Donald Trump. Proiectul colosal de reconstrucţie şi restaurare a acestei capodopere a artei gotice cu o vechime de peste 860 de ani a costat aproape 700 de milioane de euro, finanţaţi de cei 846 de milioane din donaţii din întreaga lume.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Prima liturghie oficiată la catedrala Notre-Dame după incendiul din 2019

Incendiu violent la Catedrala Notre-Dame din Paris. Istoric: "Asistăm la prăbușirea celui mai vizitat monument istoric din lume" - VIDEO

Ultimele Stiri
abonare newsletter