Externe
Șoferii prinși băuți la volan în Republica Moldova, petrec o zi la morgă: „Timp de cinci ore este obligat să asiste la autopsie”
Autoritățile din Republica Moldova au implementat un program de reeducare al șoferilor care se urcă băuți la volan. În acest program apare și o zi petrecută la morgă.
Șoferii prinși băuți la volan în Republica Moldova, petrec o zi la morgă: „Timp de cinci ore este obligat să asiste la autopsie”
În Republica Moldova, dacă te-ai urcat beat la volan și te-a prins poliția, te așteaptă o zi la morgă. E una dintre măsurile prevăzute de programul Drink and Drive, conform libertatea.ro.
Programul Drink and Drive a fost implementat în anul 2019 de Institutul de Reforme Penale în parteneriat cu Serviciile de Probaţiune din Moldova, România şi Olanda, sprijinit financiar de Ambasada Olandei la Bucureşti.
Potrivit sursei citate, până în 2018 40%-50% dintre șoferii care erau depistați sub influența băuturilor alcoolice, repetau fapta.
„Noi am avut o rată de recidivă destul de înaltă și am avut creștere continuă la cazurile de condus în stare de ebrietate”, a declarat Andrei Iavorschi, directorul Inspectoratului Național de Probațiune (INP) din Moldova.
În cadrul acestui program a fost introdusă și o pedeapsă care să îi facă pe șoferi conștienți de riscurile la care se expun și anume vizita la morgă. Această măsură a dus la o reducere masivă a ratei de recidivă.
„Două sesiuni din acest program sunt vizite la morgă, în care el, timp de cinci ore, este obligat să asiste la autopsie, toaletare, pregătirea cadavrului pentru a conștientiza care sunt consecințele (…) De la implementarea acestui program mai avem un singur caz de recidivă. Un caz din 600 de subiecți care au parcurs programul probațional”, a declarat directorul INP Moldova pentru sursa citată.
CITEȘTE ȘI: