Monitorul Cartierelor

Rețea velo în jurul proiectul de reconversie a fostei platforme Carbochim

Proiectul de transformare a fostei platforme Carbochim într-o atracție pentru întregul oraș, printr-o investiție de jumătate de miliard de euro, cea mai mare de acest tip din Cluj, înaintează în dezvoltare.

Rețea velo în jurul proiectul de reconversie a fostei platforme Carbochim. Sursa: Documentație proiect Rețea velo în jurul proiectul de reconversie a fostei platforme Carbochim. Sursa: Documentație proiect

 

 


Amploarea investiției are implicații și la nivel de conectivitate a zonei, poate una dintre preocupările principale are comunității când vine vorba de noi investiții. Documentația pentru PUZ, disponibilă public, include un contract de restructurare, modalitatea prin care investitorul își asumă realizarea unor investiții de utilitate publică, rutiere, pietonale și velo.

 


De menționat este că, în forma actuală, proiectul va fi delimitat pe tot perimetrul său de piste de bicicletă, redefinind, astfel, deplasarea velo în nordul orașului. Într-un răspuns al investitorului, compania Iulius, se arată că lungimea pistelor ar ajunge la 3.200 metri liniari, atât în cadrul parcului, cât și de-a lungul străzilor dezvoltate în jurul proiectului. 

„Obiectivul principal al demersului este acela de a deschide întregul areal fost industrial către oraș, ca parte integrată a sa, și conectat cu punctele de interes, făcându-l ușor accesibil comunității, pentru toate mijloacele de deplasare. Odată cu deschiderea către Someș, am implementat, în special ca urmare a feedback-ului comunității, o rețea de piste de bicicletă, înțelegând direcția strategică spre o mobilitate sănătoasă și prietenoasă cu mediul și orașul”, spune Sorin Guttman, Project Manager al investiției de reconversie a fostei platforme industriale. 


Rețeaua de piste de biciclete este cu atât mai benefică cu cât va oferi posibilitatea pedalării pe linia malului drept al Someșului Mic, ceea ce, în prezent, nu doar că este imposibil, dar, înainte de iniţierea proiectului, nici nu existau planuri în care zona să devină accesibilă publicului larg. Dincolo de infrastructura velo, la capitolul investiții în infrastructură asumate de investitor, estimate la 29 milioane de euro, proiectul contribuie cu:

- Realizarea unui pod rutier peste râul Someșul Mic (între capătul străzii Câmpul Pâinii și strada Oașului), cu trama de patru benzi auto, două trotuare, două piste velo și sistem inteligent de semaforizare
- Realizare a două poduri pietonale peste râul Someșul Mic
- Realizarea a două girații situate pe străzile Porțelanului și Câmpul Pâinii
- Realizarea unei sistematizări/modernizări a străzii Porțelanului
- Realizarea unei sistematizări și semaforizări inteligente a intersecției dintre străzile Paris, Câmpul Pâinii și Porțelanului
- Realizarea și amenajarea peisagistică și rutieră a zonei limitrofe situate între strada Porțelanului, strada Câmpul Pâinii și zona ce urmează a fi restructurată
- Trecerea în domeniul public, cu titlu gratuit, a suprafețelor de teren dezmembrate în vederea regularizării și modernizării străzilor Porțelanului și Câmpul Pâinii
- Amenajarea malului drept a Someșului Mic pe tronsonul adiacent PUZ
- Realizarea unei sistematizări/modernizări a străzii Câmpul Pâinii între podul nou propus și strada Paris la 4 benzi carosabile, bandă de bicicletă, un trotuar, un trotuar de gardă, alveolă pentru stația de transport în comun.


Pe lângă acestea, proiectul va integra și 4.800 de locuri de parcare, subterane și supraterane, conform documentației PUZ. 

De la incintă industrială, la spațiu pentru comunitate

Pistele velo vor fi amenajate pe toată rețeaua rutieră și, suplimentar, vor fi construite două poduri pietonale peste Someș. Malul drept al râului, de-a lungul viitorului complex, va fi pus în valoare prin amenajarea de spații verzi și va completa parcurile Armătura și Feroviarilor. Toate aceste amenajări sunt făcute în concordanță cu planurile de investiții ale Primăriei, inclusiv cu strategia municipalității de amenajare a culoarului de mobilitate nord. 


În prezent, malul drept al Someșului este inaccesibil din cauza zidului fostei platforme industriale, a construcțiilor-anexă private, a căii ferate și a Podului Porțelanului. Sorin Guttman, Project Manager, a declarat că, în acest sens, au fost făcute achiziții de noi parcele de teren, astfel încât spațiul verde să fie amenajat pe întreaga linie a râului Someș, spațiu care va fi completat cu zonele verzi din incinta complexului. 

„Prin proiect se propune amenajarea a peste 5 hectare de zone verzi, cu peste 600 de copaci maturi, cu înălțimi de peste 13 metri și vârste de până la 60 de ani, precum și peste 100.000 de plante de diferite dimensiuni. Va fi un parc cu zone de promenadă, piațete pentru evenimente, grădină japoneză ca puzzle între vegetație și apă, cu zone de relaxare și facilități care susțin organizarea unor activități variate de timp liber. Zonele verzi se vor întinde pe acoperișul mall-ului, care va fi înierbat și, parțial, interactiv”, potrivit oficialilor Iulius. 

Impact în degrevarea de trafic a zonei centrale 

Potrivit studiului de trafic realizat pentru proiect de către specialiștii Universității Tehnice din Cluj-Napoca, un impact important constă în degrevarea de trafic a zonei centrale. În același timp, raportat la arealul de studiu, concluziile specialiștilor sunt că efectul asupra circulației rutiere din zonă „nu va avea un impact major”, având în vedere investițiile care vor fi realizate în rețeaua rutieră și pietonală.

Specialiștii spun că numărul tranzitărilor zonei centrale a orașului o să scadă, întrucât proiectul de restructurare urbană va polariza zonele rezidențiale situate cu precădere în zona de nord a municipiului. Totodată, va scădea numărul de mașini dinspre zona metropolitană (de nord și est) spre centrul orașului: fluxurile de deplasări vor avea ca destinație spațiile comerciale din noul complex.

În primul rând, pe zona de sud a complexului va fi făcută o continuare a str. Câmpul Pâinii, care va fi amenajată cu 4 benzi. Această arteră nouă va asigura o legătură cu str. Oașului, tramă stradală majoră, prin intermediul unui nou pod, peste Someș, tot cu 4 benzi carosabile, alături de piste velo și trotuare pe ambele sensuri. Cu toate că există deja un pod la doar 300 metri distanță (Podul Oașului-Răsăritului), în urma simulărilor informatice, s-a constatat necesitatea amenajării unei treceri suplimentare peste râu. Rolul noului pod este de a asigura „o echilibrare a fluxurilor de vehicule”. Cele două poduri vor fi coordonate în programul de semaforizare. 

Continuarea str. Câmpul Pâinii spre str. Oașului va avea și o altă consecință: se creează o nouă conectivitate a Pieței 1 Mai spre centrul orașului, prin intermediul străzilor Oașului, Traian și Decebal. În prezent, fluxurile de trafic dinspre Piața 1 Mai spre zona centrală se asigură în mare proporție pe str. Paris. 

În același timp, noul pod rutier va asigura o bună conectivitate și spre zona de nord a municipiului. Alternativ, șoferii au la dispoziția str. Porțelanului, arteră care va fi lărgită la 4 benzi auto și cu piste pentru bicicliști. În cazul zonei de intrare în Piața 1 Mai, studiul propune dirijarea circulației prin semaforizare, iar girația existentă va fi ușor remodelată. 

Investiția totală în proiectul de la fosta platformă Carbochim, ale cărei capacități de producție au fost relocate și modernizate în 2023, va ajunge la circa 500 milioane de euro.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Copacii Carbochim se păstrează. Revin în același loc, într-un nou parc deschis către Someș, parte din proiectul de reconversie a fostei platforme industriale. - VIDEO

Ultimele Stiri
abonare newsletter