Național

O mamă și cei trei copii ai săi, la spital după ce au consumat jeleuri cu canabis

O mamă împreună cu cei trei copii ai săi au ajuns la spital după ce au consumat jeleuri cu canabis. Jeleurile ar fi fost făcute cadou de un prieten de familie.

Jeleuri/ Foto: pixabay.com Jeleuri/ Foto: pixabay.com

 

 


Poliţiştii din cadrul IPJ Neamţ au demarat o anchetă după ce o mamă şi cei trei copii ai săi au ajuns la Spitalul Municipal de Urgenţă (SMU) Roman, cu stări de rău, după ce ar fi mâncat mai multe jeleuri care ar fi conţinut canabis, fabricate în afara ţării şi care le-ar fi fost făcute cadou de un prieten de familie.

 


Purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Roman, Laura Trifan, a declarat, pentru Agerpres, că toţi cei patru, cu vârste de 39, 19, 16 respectiv 10 ani, erau conştienţi când au ajuns la unitatea medicală, dar prezentau tahicardie, greţuri şi vărsături.

„Din declaraţiile pacienţilor, au consumat jeleuri ce aveau în conţinut canabis”, a declarat Laura Trifan.


Un minor în vârstă de 10 ani a fost transferat la Spitalul „Sfânta Maria” Iaşi, unde a rămas internat.

De asemenea, o minoră în vârstă de 16 ani a fost internată la Secţia Pediatrie a SMU Roman, unde a rămas internat sub supraveghere medicală de specialitate.


Mama copiilor şi fiica în vârstă de 19 ani au rămas câteva ore în cadrul Centrului de Primiri Urgenţe Roman pentru supraveghere de specialitate. Ulterior, mama şi cele două fiice au plecat la domiciliu cu recomandare medicală, după ce s-a îmbunătăţit starea în care se aflau, a mai precizat reprezentantul unităţii medicale din Roman.

Jeleurile, făcute cadou de un prieten de familie

Poliţiştii continuă cercetările cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.


„Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat faptul că, la data de 17 iunie a.c., în jurul orei 12,00, o femeie de 39 ani, împreună cu trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani, ar fi consumat mai multe jeleuri, fabricate în afara ţării, ulterior aceştia manifestând o stare de rău şi fiind transportaţi la o unitate medicală, din municipiul Roman”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

Potrivit anchetatorilor, jeleurile respective ar fi fost făcute cadou de un prieten de familie. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

A murit eleva de 14 ani care s-a înecat cu un jeleu. Era internată la ATI la Spitalul de Copii Cluj

Captură impresionantă. Rețea de traficanți de droguri din Cluj și Bistrița-Năsăud, destructurată de polițiști. FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter