Național

Șeful mercenarilor lui Călin Georgescu, scos în cătușe din sediul IPJ Prahova. Horațiu Potra va fi dus la audieri în fața procurorilor.

Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa şi apropiat al lui Călin Georgescu, a fost scos încătuşat, duminică seară, din sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, după mai multe ore de audieri.

Șeful mercenarilor lui Călin Georgescu, scos în cătușe din sediul IPJ Prahova. Horațiu Potra va fi dus la audieri în fața procurorilor|Foto: Inquam Photos - George Călin Șeful mercenarilor lui Călin Georgescu, scos în cătușe din sediul IPJ Prahova. Horațiu Potra va fi dus la audieri în fața procurorilor|Foto: Inquam Photos - George Călin

 

 


Dosarul Potra a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.ro

CITEȘTE ȘI: 
Șapte milioane de dolari, confiscați în urma perchezițiilor de la finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu

Mai multe arme şi sume de bani au fost găsite într-un autoturism aflat în trafic în judeţul Prahova, în care se afla Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş. 


Arme și materiale pirotehnice, descoperite în mașina în care se afla Horațiu Potra 

Autoturismul suspect, în care existau informaţii că se află mai multe persoane ce ar avea arme şi obiecte interzise la deţinere şi intenţionau să ajungă în municipiul Bucureşti, a fost depistat în cursul nopţii în comuna Măneşti, sat Gura Crivăţului.

Sursele au precizat că în autoturism se aflau Horaţiu Potra, în vâstă de 54 de ani, din municipiul Mediaş, judeţul Sibiu şi un tânăr de 22 ani, din aceeaşi localitate, care era la volan.


În urma controlului autoturismului, poliţiştii au găsit un pistol, un dispozitiv de împrăştiere gaze iritant-lacrimogene cu aspect de pistol şi butelia aferenta cu piper, o bucată de articol pirotehnic tip petardă, un dispozitiv tip box, un topor, cinci cuţite tip briceag, trei cuţite, două lame de cuţit, un baston telescopic, precum şi sumele de 24.990 de lei, 5.197 de dolari, 200 de coroane cehe, 100 de euro şi 560.000 de franci congolezi.

Potrivit informaţiilor apărute în spaţiul public, Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, ar fi liderul unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Șapte milioane de dolari, confiscați în urma perchezițiilor de la finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu

DIICOT deschide dosar penal în legătură cu campania electorală a lui Călin Georgescu

Ultimele Stiri
abonare newsletter