Opinii
Turist în România? Mai bine nu! (III): Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Plecăm decepționați spre al treilea obiectiv… Ulpia Traiana Sarmizegetusa, convinși că ne va plăcea mai mult, fiind cel mai mediatizat obiectiv.
Când ajungem, parcarea e plină de mașini, iar mirosul de mici și grătare de la terasele instalate la intrarea în cetate ademenește turiștii flămânzi de atâta vizitat.
Prețul la intrare este 5 lei, însă doamna de la bilete e vădit deranjată de aparatele noastre foto. Dacă vreți să fotografiați mai plătiți încă 15 lei, ne spune foarte acră. Noi întrebăm în glumă “De ce? Se distrug picturile, sau ce?”. Desigur gluma n-a fost prea bine primită și nici vorbă să înduplece taxatoarea. Lăsăm aparatele mai profi și luăm în buzunare doar “săpunierele”.
Intrăm curioși în cetate. Turiștii sunt mai mulți ca în oricare loc vizitat până acum, însă ruinele sunt cam ciudate. Nu-ți poți da seama ce e vechi, ce e nou, ce e reconstruit. Ne dăm între noi cu părerea, doar deja suntem experți în arheologie dacică. Lumea își face poze cu vestigiile - obiectiv bifat. Veceuri de lemn ne invită cu ușile deschise să le vizităm, însă zicem pas - “mireasma” se simte încă de lângă ziduri. Un indicator ruginit ne arată direcția spre Forul Traian. Mergem pe un drum de-o parte îngrădit cu sârmă ghimpată care păzește o căpiță de fân, iar pe altă parte curți de-alea oamenilor. Turiștii se plimbă liniștiți pe uliță, amintindu-și de copilăria de la țară, de la bunici.
Ajungem la for, tăbliile albe cu explicații și desene ce prezintă reconstituiri ale clădirilor din cetate te fac din nou să plângi când vrei să te documentezi pe soarele arzător.
Aici pietre inscripiționate, de o frumusețe rară zac aruncate anapoda pe niste punți de lemn, dar care, datorită greutății mari pe care o au de îndurat și ploilor, s-au rupt. În plus, numerele de inventar scrise la loc vizibil cu vopsea verde pe inscripțiile romane îți lasă un gust amar, de treabă făcută parcă de mântuială.
Printre resturile de coloane care zac pe orizontală, într-un final dăm peste o coloană stingheră în picioare. Lumea se înghesuie să o pozeze, mai ceva ca la Columna lui Traian din Roma. Însă, la o privire mai atentă, se vede cimentul de proastă calitate folosit la îmbinarea acesteia. Vedem în depărtare alte ruine, însă nu pare să existe drum spre ele. Ne încăpățânăm să le vedem mai de-aproape și pornim de-a dreptul printr-un câmp de cartofi, plantat pe lângă ele. Puțin mai încolo, un lan de grâu de unde mai ies răzlețe câteva ruine ne fac să rămânem cu gura căscată… Cum să cultivi cartofi și grâu pe ruinele romane?!
Și alți turiști care s-au luat după noi se uită cu mâinile în șold admirând cartofii și grâul care crește sănătos între vestigiile lui Hadrian….”O fi grâu roman”, încearcă să glumească un turist și pleacă mai departe.
Ne încheiem călătoria de weekend prin cetățile dacice și romane cu un gust amar, știind că n-o să le mai revedem prea curând. Abia apoi totul începe să se lege în minte… De ce să ai ghid, când n-ai ce explica… de ce să faci turism când n-ai ce arăta?
