Politică

Adrian Chesnoiu își dă demisia din funcția de ministru al Agriculturii: „Nu am săvârşit nicio faptă de natură penală”

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a anunţat joi că se retrage din funcţie şi se autosuspendă din Partidul Social Democrat.

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a anunţat joi că se retrage din funcţie şi se autosuspendă din Partidul Social Democrat/ Foto: Adrian Ionut Chesnoiu - Facebook Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a anunţat joi că se retrage din funcţie şi se autosuspendă din Partidul Social Democrat/ Foto: Adrian Ionut Chesnoiu - Facebook

 

De asemenea, el le cere deputaţilor vot pentru ridicarea imunităţii parlamentare.


 

„Nu am săvârşit nicio faptă de natură penală sau de corupţie şi mi-am desfăşurat mereu cu integritate şi cu dedicare activitatea mea executivă. În urma apariţiei în spaţiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii: le solicit tuturor deputaţilor din toate partidele vot pentru ridicarea imunităţii parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toţii egali în faţa legii şi vreau să am posibilitatea de a elimina orice potenţială suspiciune; mă retrag din funcţia de ministru - nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activităţii mele guvernamentale; de asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat! Vă mulţumesc tuturor celor care aveţi încredere în mine, în nevinovăţia mea şi în toate lucrurile bune pe care le-am făcut!”, a scris Chesnoiu pe pagina sa de Facebook.

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 

DNA cere ridicarea imunității ministrului Agriculturii Adrian Chesnoiu

Conform unui comunicat transmis joi agerpres, Direcţia Naţională Anticorupţie cere Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii pentru efectuarea urmăririi penale faţă de un deputat din Parlamentul României, la data faptelor şi în prezent având funcţia de ministru, pentru abuz în serviciu.


Surse judiciare au precizat, pentru agerpres, că ar fi vorba despre ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

„În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al DNA, Crin Nicu Bologa, a transmis procurorului general al PICCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor şi în prezent având funcţia de ministru, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracţiuni)”, se precizează într-un comunicat al DNA transmis joi.


Potrivit sursei citate, solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitoare la efectuarea urmăririi penale faţă de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada 9 februarie - 11 aprilie, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene. Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidaţi „agreaţi” dintre care, în urma susţinerii probelor scrise şi orale, doar trei au promovat concursurile respective, afirmă DNA.

„De menţionat este faptul că, la intervenţia directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidaţi, membrii comisiei ar fi fost nevoiţi să-l promoveze pe acesta în condiţiile în care nu obţinuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcţia de şef serviciu, obţinând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei”, arată procurorii anticorupţie.


 

CITEȘTE ȘI:

DNA cere ridicarea imunității ministrului Agriculturii Adrian Chesnoiu, acuzat de abuz în serviciu

Curtea de Apel Cluj a ACHITAT un primar condamnat la închisoare. Era acuzat de abuz în serviciu

Ultimele Stiri
abonare newsletter