Politică
Alianța Dreapta Unită are planuri mari pentru Cluj-Napoca: „Luptăm pentru o administrație modernă”
Liderii partidelor Alianței Dreapta Unită au susținut o conferință de presă la Cluj-Napoca, unde au vorbit despre un altfel de viitor pentru județul Cluj și clujeni.
Alianța Dreapta Unită are planuri mari pentru Cluj-Napoca. De la stânga la dreapta: Eugen Tomac (președintele PMP), Viorel Băltărețu (candidat USR pentru Primăria Cluj-Napoca), Cătălin Drulă (președintele USR), Oana Murariu (președintele USR Cluj), Adrian Oros (candidat pentru președinția Consiliului Județean (CJ) Cluj), Ludovic Orban (președinte Forța Dreptei) și Adriana Cristian (consilier local USR, candidat pentru europarlamentare).Foto: Narița Andrei/monitorulcj.ro
Liderii partidelor Alianței Dreapta Unită (ADU) - Cătălin Drulă (USR), Ludovic Orban (Forța Dreptei) și Eugen Tomac (PMP) - au susținut o conferință de presă, joi dimineață, la Cluj-Napoca, unde au vorbit despre un altfel de viitor pentru județul Cluj și clujeni.
Alături de cei trei lideri au mai fost prezenți și candidatul ADU pentru Primăria Cluj-Napoca, Viorel Băltărețu, candidatul ADU pentru președinția Consiliului Județean (CJ) Cluj, Adrian Oros, candidatul ADU din partea Clujului pentru Parlamentul European și președinta USR Cluj, Oana Murariu.
Liderul USR, Cătălin Drulă, a declarat că Viorel Băltărețu și Adrian Oros sunt candidați puternici și vor avea toată susținerea pentru alegerile locale de pe 9 iunie.
„Ieri am anunțat că mergem cu candidați comuni la locale. Mă bucur să fiu alături de Viorel Băltărețu pentru Primăria Cluj-Napoca și Adrian Oros pentru Consiliul Județean (CJ) Cluj. Sunt candidați puternici, vom sta în spatele lor deoarece clujenii își doresc altceva. Emil Boc a arată că nu poate.
Avem un dubiu dacă va reuși să miște aceste proiecte importante, bănuiesc că sunt șanse foarte mici pentru că nu știe să facă administrație modernă. Noi luptăm pentru un Cluj modern, pentru o administrație modernă.
Să aduci oameni potriviți la locul potrivit. Ne am săturat de acești edili învechiți care reușesc să facă maxim niște străduțe și ceva PR, dar când e vorba de dezvoltat comunități, de mari proiecte, rămân la stadiul de vorbe. Asta ne-a livrat PSD în permanență, și PNL. Vorbe și minciuni. O guvernare dezastruoasă pentru economie”, a declarat liderul USR.
Cătălin Drulă: „Este nevoie de o guvernare de dreapta care să aibă respect de banul public”
Totodată, Cătălin Drulă a amintit și de importanța alegerilor europarlamentare și locale, îndemnând clujenii să voteze pentru o administrație modernă, una care știe să aibă grijă de banul public.
„Avem o susținere enormă din partea României. În 2024 se va da o luptă decisivă între cei care vor să ne țină în trecut și noi, care propunem o Românie modernă” , a mai afirmat Cătălin Drulă, președintele USR.
Eugen Tomac, președintele PMP, a declarat că românii au fost mințiți, în urmă cu patru ani, de către președintele Iohannis, iar acum, la alegerile din 9 iunie, au șansa să meargă cu „cele mai curajoase energii de dreapta” care vor o Românie modernă.
„Sunt încântat și bucuros că am reușit într-un timp foarte scurt să unim cele mai curajoase energii de dreapta și să dăm naștere acestei alianțe: Dreapta Unită.
În 2020, românii au fost păcăliți de președintele Iohannis care a spus votați PNL și scăpați de PSD. În sfârșit s-au separată apele. Pe 9 iunie, românii sunt invitați la alegeri organizate într-un mod complet netransparent, călcându-se în picioarele legile țării.
Pentru ei, libertatea de asociere și drepturile fundamentale sunt niște lozinci. Acum, când au ocazia, demonstrează din plin cum le calcă în picioare și au încercat să ne racoleze primari, aleși locali însă nu au reușit”, a spus Eugen Tomac.
Eugen Tomac: „Ne opunem procesului de „pesedizare” a României”
De asemenea, liderul PMP a atacat actuala coaliție de guvernare, precizând că PSD-PNL a luat forma unui cartel mafiot, care împarte țara după bunul lor plac.
„Determinarea noastră este mai puternică și dorința noastră de a ne opune procesului început de Iohannis privind „pesedizarea” României este extrem de puternic. În spatele acestei perdele se ascunde o înțelegere de tip mafiot.
Își împart țară exact așa cum cartelurile mafiote își împart zonele unde își distribuie drogurile. Pentru ei nu mai există principii, decât cum să se salveze și să rămână la putere. Pe 9 iulie se va da bătălia cea mai mare, inclusiv cu trimitere directă spre luna septembrie când vom avea alegerile prezidențiale.
Vin cu conștiința împăcată către cetățeni și sunt onorat că fac parte din aceeași echipa cu Dan Barna, Violetă Alexandru, Vlad Botoș și alți colegi cu care vrem să mergem în Parlamentul European pentru a duce mai departe muncă începută”, a conchis Eugen Tomac.
CITEȘTE ȘI:
Lansarea regională a candidaților Alianței Dreapta Unită la alegerile europarlamentare va avea loc la Cluj-Napoca
Președintele partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, a afirmat că municipiul Cluj este foarte important, nu datorită lui Alin Tișe sau Emil Boc, ci datorită locuitorilor.
„Tratăm cu extrem de mare seriozitate viitorul județului Cluj și municipiului Cluj-Napoca. Suntem împreună pentru a oferi o alternativă credibilă și serioasă care vine cu soluții ce stau în picioare. O alternativă cât se poate de onestă și cinstită. Pentru noi, Emil Boc nu este primarul oamenilor educați, cu spirit de inițiativa care construiesc Clujul.
Noi credem că este momentul ca toți cei care vor o altă administrație să vină la vot și să-și exprime această voință de schimbare pentru că, din punctul meu de vedere, cu Boc, Clujul bate pasul pe loc”, a spus Ludovic Orban.
Mai mult, președintele Forța Dreptei a amintit că niciun proiect important nu a fost realizat în Cluj.
„Ajunge tot ceea ce s-a petrecut în acești ani, în care, dacă stăm și facem o analiză, aproape niciun proiect important nu a fost realizat în Cluj. Niciun spital, ce să vorbim de trenul metropolitan și centura metropolitană. Toate marele proiecte sunt fluturate de Emil Boc la toate alegerile.
În Cluj există foarte mulți oameni cu o gândire liberală care nu trebuie să se mai lase păcăliți de Boc. El este primarul PSD, primarul FSN. Cu ce a luat față Emil Boc? Cu populisme ieftine. Îi invit pe clujeni să gândească, să fie activi și să aibă curajul și să creadă în schimbare și să înțeleagă că aceasta este necesară pentru ei”, a concluzionat Ludovic Orban.
Viorel Băltărețu: „Alegeți oameni buni”
Candidatul USR pentru Primăria Cluj-Napoca, Viorel Băltărețu, a prezentat care sunt prioritățile sale, dacă va fi ales primar al municipiului. Totodată, parlamentarul clujean a mai punctat faptul că este nevoie de un lider care să nu stea „lipit de fotoliu”, ci să își suflece „mânecile” și să rezolve problemele importante ale Clujului.
„Este foarte mult de făcut la Cluj. Mă bucur că am fost nominalizat și sunt convins că voi face treaba ca viitor primar al Clujului. Ce vreau pentru Cluj? Vreau mai mult. De 20 de ani, actuală administrație ne convinge că e mai bine ca în perioada lui Funar. Da, au dreptate. Boc e mai bun decât Funar.
Dar să fii mai bun decât Funar nu e greu. Să conduci un oraș unde e mai bine decât la Turnul Măgurele nu e suficient. Avem nevoie de un lider care nu stă lipit de fotoliu și își suflecă mânecile și rezolva problemele cronice ale Clujului. Iată care sunt prioritățile mele pentru primul mandat:
1. Centură ocolitoare în 4 ani;
2. Școli și grădinițe în fiecare cartier;
3. Urbanism fără compromisuri;
4. Aquapark și patinuar tot anul;
5. Mediul de afaceri susținut și implicat în deciziile comunității;
6. Eliminarea mirosului de gunoaie și deșeuri;
7. Parcări moderne și „park and ride” la intrerea în oraș;
8. Smart City în oraș și începerea cu digitalizarea primăriei;
Parlamentarul clujean a mai afirmat că PNL mereu a avut „o nuanță roșiatică la Cluj, dar acum s-a înroșit oficial”.
Își asumă clujenii riscul să voteze pe Emil Boc de la PSD? Să voteze pentru mineriade, români gazați la proteste sau pentru taxe, taxe și iar taxe? Alegeți, dragi clujeni, nu pentru se poate și mai rău, ci pentru că se poate mai bine. Alegeți oameni buni”, a conchis Viorel Băltărețu.
Adrian Oros: „Clujul are o administrație ruginită”
Candidatul pentru președinția Consiliului Județean, Adrian Oros, a susținut că administrația clujeană din ultimii 20 de ani este ruginită, plictisită și mucegăită, ocupată doar de interesele imobiliare.
„Asta este ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani în administrația clujeană. Au confiscat conducerea PNL și au predat-o PSD-ului. (…) Clujul este un centru universitar puternic, medical și hub IT.
Acestea ar trebui să fie pentru orice administrator al orașului obiectivele principale. Clujul are nevoie de un suflu nou, trebuie să meargă mai departe.
Are nevoie de o administrație care să stea cu față la clujeni, să nu fie preocupată de propriile buzunare”, a mai declarat Adrian Oros.
Adriana Cristian, consilierul local aflată pe lista de candidați ai ADU Cluj pentru europarlamentare, a afirmat că în România, politica se face, dând vina pe altcineva și că nimeni nu-și asumă responsabilități.
„Așa a fost modul în care s-a guvernat în ultimii ani. Trebuie să gândim altfel, din momentul de față, modul în care facem politică. Așa rezolvăm probleme. Ceea ce va oferim este o echipă care nu va mai da vină pe altcineva.
De ce problemele Clujului sunt la fel de importante pentru Bruxelles? Pentru că suntem importanți pentru Europa. Candidatura mea este pentru Parlamentul European pentru că știu realitățile din stradă, le cunosc pe cele ale administrației locale și știm că putem să fim mult mai buni”, a conchis Adriana Cristian.
Reamintim că joi, 4 aprilie, începând cu ora 18:00, la Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca va avea loc evenimentul regional pentru Transilvania de lansare a candidaților Alianței Dreapta Unită la alegerile europarlamentare, în prezența liderilor naționali ai Alianței Drepta Unită. În cadrul aceluiași eveniment va avea loc și lansarea candidaturilor pentru alegerile locale din județul Cluj.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: