Politică
Oana Murariu, deputată de Cluj și președinta USR Cluj: „Am votat pentru o Românie modernă și pentru o țară în care vrem să trăim mai bine”
Oana Murariu, deputată de Cluj și președinta USR Cluj, a declarat duminică, la ieșirea de la urne, că a votat pentru o Românie modernă și pentru o țară în care oamenii să trăiască mai bine.
Oana Murariu, deputată de Cluj și președinta USR Cluj | Foto: Oana Doroșenco – monitorulcj.ro
Oana Murariu, deputată de Cluj și președinta USR Cluj, a declarat duminică, la ieșirea de la urne, că a votat pentru o Românie modernă și pentru o țară în care oamenii să trăiască mai bine.
„Am votat pentru o Românie modernă, am votat pentru o Românie în Uniunea Europeană. Am poveștile cunoștințelor mele cum au fost în programul Erasmus, cum și-au dezvoltat un business pe fonduri europene, cum au fost să muncească sau chiar în concedii în străinătate, pentru că avem norocul că suntem în Uniunea Europeană. Acestea trebuie să fie știute de toți, trebuie să fie valorificate la potențial maxim. Am votat pentru o Românie în care vrem să trăim mai bine, pentru că vrem să ne dezvoltăm comunitățile, vrem să fim parte din asta și vrem să nu plecăm din țară, iar pentru asta fiecare dintre noi trebuie să pună umărul și începem astăzi prin vot”, a declarat Oana Murariu la ieșirea din secția de vot.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: