Politică

Europarlamentare 2024. PSD-PNL obține 23,68% din voturi în Cluj-Napoca.

Potrivit rezultatelor publicate în urma alegerilor europarlamentare din 9 iunie, Alianța PSD-PNL a obținut 23,68% în Cluj-Napoca, la distanță de 9,9% de ADU.

Alegeri europarlamentare. Alianța PSD-PNL obține 23,68% din voturi în Cluj-Napoca | Foto: monitorulcj.ro Alegeri europarlamentare. Alianța PSD-PNL obține 23,68% din voturi în Cluj-Napoca | Foto: monitorulcj.ro

 

 


În urma alegerilor europarlamentare din 9 iunie 2024, potrivit rezultatevot.ro, PSD-PNL se plasează pe prima poziție, la distanță de aproape 10% de Alianța Dreapta Unită (ADU) – USR-PMP-Forța Dreptei. 

*PSD-PNL - 23,68% (34.359)
*USR-PMP-FORȚA DREPTEI -13,78% (19.995)
*REPER - 13,3% (19.299)
*UDMR - 13,04% (18.915)
*Alții - 36,21% (52.537)


sursa: rezultatevot.ro

Cine sunt europarlamentarii clujeni care vor reprezenta interesele românilor la Bruxelles

Din totalul celor 33 de mandate ale României în Parlamentul European, pe listă se regăsesc clujenii Daniel Buda (PNL) și Vasile Dîncu (PSD) care vor reprezenta interesele cetățenilor la Bruxelles. 

Altfel, din Cluj, interesele cetățenilor și ale județului vor fi reprezentate de Daniel Buda (poziția 9) - absolvent al Facultăţii de Zootehnie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, al Facultăţii de Drept, Universitatea Babeş- Bolyai şi doctor în Filosofie la aceeași universitate. Liberalul a obținut primul mandat de europarlamentar în 2014, iar pe al doilea în 2019. Totodată, între 2004-2012, șeful PNL Cluj a fost deputat în Parlamentul României. 


Liberalul Daniel Buda și Vasile Dîncu (PSD), în Parlamentuyl European 2024-2029|Foto: Daniel Buda-Facebook|Vasile Dîncu-Facebook

CITEȘTE ȘI: 
Cine sunt cei 33 de europarlamentari care vor reprezenta interesele românilor la Bruxelles. Trei clujeni pe listă.

De asemenea, Vasile Dîncu, senator PSD în Parlamentul României, se află pe poziția 8 pe lista de candidați comuni ai Alianței Electorale PSD-PNL. Fostul ministru al Apărării a terminat Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea „Babeș Bolyai”, Cluj-Napoca și este doctor în sociologie. Șeful PSD Cluj a fost membru în Grupul Socialiștilor în Parlamentul European între 2005-2007.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Cum va arăta viitorul Parlament European. PPE poate obține 185 de locuri. Formațiunea ADR de extrema dreapta a intrat pentru prima dată în PE.

Ultimele Stiri
abonare newsletter