Politică

Cine sunt cei mai tineri consilieri din Consiliul Județean Cluj? Alin Tișe: „Vreau ca din acest moment să schimbăm modul în care se face politică”

Joi, 31 octombrie, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, și-a prezentat echipa de tineri consilieri județeni.

Joi, 31 octombrie, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, și-a prezentat echipa de tineri consilieri județeni | Foto: Paula COPACIU - monitorulcj.ro Joi, 31 octombrie, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, și-a prezentat echipa de tineri consilieri județeni | Foto: Paula COPACIU - monitorulcj.ro

 

 


Joi, 31 octombrie, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, și-a prezentat echipa de tineri consilieri județeni.

 


El a declarat că dorește ca din acest moment să schimbe modul în care se face politică.

„Este prima conferință din mandatul actual, al patrulea. O să vă prezint echipa mea, oameni care au performat în cariera profesională și care au decis de mult timp să facă politică. Vor avea responsabilități în comisiile consiliului județean, responsabilități la nivel de președinte. Vreau ca din acest moment să schimbăm modul în care se face politică și să îi implicăm și promovăm pe tineri aleși. Aceștia vor face singuri de acum conferințe de presă în care vor discuta despre proiectele lor și ale județului”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.


De la stânga la dreapta, Radu Rațiu, vicepreședintele CJ Cluj, Alin Tișe, președintele CJ Cluj și Maria Forna, președinte ATOP | Foto: Paula COPACIU - monitorulcj.ro

Cine sunt membrii echipei?

  • Radu Rațiu, 41 de ani, jurist, 4 mandate de consilier local, primul de consilier județean, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj
  • Maria Forna, 37 de ani, al doilea mandat de consilier județean, președinte ATOP
  • Georgiana Sima, 32 de ani, la al doilea mandat de consilier județean
  • Bashar Molhem, 37 ani de ani, al doilea mandat, la comisia buget-finanțe
  • George Moldovan, 35 ani de ani, răspunde de zona Huedin, primul mandat, va conduce comisia de sănătate și asistență medicală
  • Cristian Ciuta, 39 de ani, antreprenor aflat la al doilea mandat de consilier județean.
  • Paul Țiriac, 34 de ani, consilier județean, șef Serviciu Evenimente Sala Polivalentă Cluj, aflat la primul mandat de consilier județean.

Radu Rațiu: „Îmi doresc foarte mult să ajung în fiecare localitate a acestui județ”

Radu Rațiu, actualul vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, a declarat că își dorește să ajungă în fiecare din localitățile din județ. 

„Îmi doresc foarte mult ca ușa de la biroul meu să fie deschisă pentru orice companie, pentru orice cetățean, suntem în subordinea lor și trebuie să muncim pentru ei în acești 4 ani. Îmi doresc foarte mult să ajung în fiecare localitate a acestui județ și în toate municipiile și orașul Huedin. Vreau să ajung la firul ierbii (…) PNL demonstrează că are cea mai tânără echipă și care are curajul să schimbe generații. Vreau să arăt prin fapte și nu prin vorbe”, a declarat Radu Rațiu.


Maria Forna: „Pe perioada celor 4 ani de mandat am avut o activitate intensă”

„Sunt la al doilea mandat de consilier județean din partea PNL Cluj. În mandatul anterior, în calitate de consilier județean, am ocupat funcția de președinte ATOP. Pe perioada celor 4 ani de mandat am avut o activitate intensă care s-a rezumat în peste 40 de ședințe, peste 7 activități de prevenire la nivelul județului Cluj pe problematici privind traficul și consumul de droguri, fenomenul de bullying, cyberbullying, dar și o activitate în ceea ce privește sterilizarea animalelor de companie.
În mandatul viitor ne propunem ca toate aceste activități începute în mandatul anterior să continue și proiectul de suflet pe care mi-l propun spre a fi continuat este acela de a interacționa cu cât mai mulți tineri și părinți în privința traficului și consumului de droguri. Este un fenomen care din păcate nu se regăsește doar la nivelul județului Cluj, ci în toată România, în toată Europa și în toată lumea”, a transmis Maria Forna.

Georgiana Sima: „Voi activa la comisia de urbanism a județului Cluj”

Georgiana Sima a intrat în politică la vârsta de 23 de ani și timp de două mandate a fost consilier local la Câmpia Turzii.


„Am avut 2 mandate de consilier local la Câmpia Turzii. Voi activa la comisia de urbanism a județului Cluj. Este un domeniu deloc ușor, dar foarte important pentru cetățeni

Bashar Molhem: „Avem planuri mari, investiții importante”

„Sunt absolvent al facultății de medicină dentară, dar lucrez ca antreprenor. Sunt la al doilea mandat și sper ca cei din executiv dar și cei din plen să țină cont de propunerile Comisiei Buget-Finanțe. Avem planuri mari, investiții importante”, a declarat Bashar Molhem.

George Moldovan: „CJ Cluj a alocat un buget aproximativ de 80 de milioane de euro în sistemul sanitar clujean”

„Sunt angajat al Serviciului de Ambulanță Cluj. Aș dori să le mulțumesc clujenilor pentru votul acordat în data de 9 iunie. Mă bucur enorm să fac parte din noua echipă a consilierilor județeni. Ca și proiecte aș vrea să punctez trei dintre ele, noul spital de psihiatrie pediatrică, dotarea UPU cu aparate de ultimă generație și dotarea Ambulatorului SCJU cu dotări de ultimă generație.
În perioada 2020-2024, CJ Cluj a alocat un buget aproximativ de 80 de milioane de euro în sistemul sanitar clujean”, a transmis George Moldovan.

Cristian Ciuta: „Administrația nu are culoare politică”

„Fiecare dintre noi avem o experiență de minim 10-15 ani în PNL. În mandatul precedent am fost secretarul Comisiei de Patrimoniu, m-am concentrat pe o relație cât mai bună cu UAT-urile din județul Cluj, am încercat să fiu cât mai aproape de primarii din județul Cluj indiferent de culoarea politică. Administrația nu are culoare politică, de aceea noi am susținut proiectele majore”, a adăugat Cristian Ciuta.

Paul Țiriac: „Digitalizarea totală a Consiliului Județean Cluj”

„Aș dori digitalizarea totală a Consiliului Județean Cluj și alte proiecte importante, ca Velo Apuseni, adică 227 kilometri de piste de biciclete, și 94 vor fi în județul Cluj”, a adăuga Paul Țiriac.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Flavius Câmpean, numit director interimar al Cluj Arena: „Vrem modernizarea instalației de nocturnă și înlocuirea  cu un sistem LED”

Alin Tișe și noii consilieri județeni și-au depus jurămintele pentru noul mandat. Radu Rațiu (PNL) și Vákár István (UDMR), vicepreședinți.

Ultimele Stiri
abonare newsletter