Politică
Eșec definitiv pentru Călin Georgescu. Înalta Curte respinge contestația privind anularea alegerilor.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins vineri definitiv acțiunea în justiție deschisă de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale.
Justiția a respins definitiv contestația lui Călin Georgescu. Foto: Călin Georgescu - Facebook
Georgescu primise o decizie nefavorabilă și la Curtea de Apel București, pe 31 decembrie 2024, după care el a făcut recurs, respins vineri de Curtea supremă.
Completul care a luat decizia a fost format, conform Agerpres, din judecătorii Gabriela Elena Bogasiu (președinte), Liliana Vișan și Carmen Maria Ilie.
Călin Georgescu și Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept au dat în judecată Biroul Electoral Central și mai multe instituții (Ministerul Apărării, Statul Major al Apărării, Guvern, Parchetul General, Curtea Constituțională, Serviciul Român de Informații), dar și pe președintele Klaus Iohannis și pe Elena Lasconi (USR), solicitând anularea a două hotărâri ale BEC prin care s-a dispus reluarea alegerilor prezidențiale de la zero, în baza deciziei Curții Constituționale.
Final de drum pentru contestația lui Georgescu
La proces, Călin Georgescu a susținut că autoritățile nu au avut nicio probă pentru a anula alegerile și a solicitat reluarea turului doi, în care el se calificase împreună cu Elena Lasconi.
Atât la Curtea de Apel București, cât și la Instanța supremă, Călin Georgescu a venit însoțit de un puternic dispozitiv de securitate, format din bodyguarzi cu un trecut controversat, fiind întâmpinat de sute de susținători.
CITEȘTE ȘI:
Călin Georgescu a atacat la CEDO decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale. Vrea ca statul român să organizeze turul doi cu el și Lasconi.
Pe 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale, câștigate de Călin Georgescu, în baza unor documente desecretizate de CSAT, primite de la SRI, SIE, MAI și STS.
Decizie definitivă: Alegerile rămân anulate
În documentele serviciilor secrete se arată că Georgescu a încălcat legislația electorală referitoare la finanțarea campaniei pentru alegerile prezidențiale, după ce a raportat la Autoritatea Electorală Permanentă zero cheltuieli, în condițiile în care SRI și MAI au indicat faptul că finanțarea campaniei pe TikTok a fost realizată de Bogdan Peșchir și s-a ridicat la un milion de euro. De asemenea, în documentele desecretizate de CSAT se spune că au avut loc acțiuni ale unui actor cibernetic statal asupra infrastructurilor IT&C suport pentru procesul electoral și că România este o țintă pentru acțiuni hibride agresive ruse.
Conform SIE, România „a devenit o prioritate pentru acțiunile ostile ale Rusiei, existând un interes în creștere la Kremlin pentru a influența (cel puțin) mood-ul și agenda în societatea românească în context electoral''.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: