Politică
Rareș Bogdan se întoarce la RealitateaTV - „Televiziunea Poporului”, care îl susține pe Călin Georgescu
Cine se-aseamănă, se-adună. RealitateaTV anunță „bomba anului”, întoarcerea lui Rareș Bogdan. Europarlamentar și invitat-permanent în același timp.

„Jurnalistul” Rareș Bogdan, cel care l-a sprijinit din umbră pe legionarul pro-rus Călin Georgescu, va fi invitat permanent la televiziunea care îl susține deșănțat pe „președintele ales”.
Când va avea timp Rareș Bogdan să mai ajungă și la Bruxelles? Români, îl plătiți degeaba, în timp ce el se scălâmbăie la „Televiziunea poporului”. Nimic nou, până aici…
CITEȘTE ȘI:
Georgescu, mesaj halucinant: „Toată rețeaua Soros va fi interzisă”. Amenințări cumplite de la adepții candidatului pro-rus: „Băi, Bolojane, vă iau familia și o dau, uite așa, cu capul de bordură!”
Realitatea Plus a anunțat că fostul prim-vicepreședinte PNL Rareș Bogdan sa va întoarce ca invitat permanent la postul TV unde a „lătrat” împotriva liberalilor până în anul 2019, când, ca să îi închidă gura, l-au așezat cap de listă la europarlamentare, în locul lui Crin Antonescu.
CITEȘTE ȘI:

Ludovic Orban, răspuns neașteptat la întrebarea:„Este Rareș Bogdan șarpele pe care l-ați crescut în partid?”
Un portret colorat al lui Rareș Bogdan îl face Valeriu Nicolae, la Starea Impostorilor, unde spune: „A inventat Șoșoliberalismul: Rareș Bogdan, imaginea demagogiei în România (…) Anul acesta (2024 - n.r.) se împlinesc cinci ani de când Rareș Bogdan și PNL vor tăia pensiile speciale în 30 de zile, patru ani de când prioritatea numărul 1 a PNL-ului este alegerea primarilor în două tururi și naiba mai știe câți ani de când țara e luată cu japca de PSD, norocul ei fiind că o apără Rareș Bogdan.”.
„La televiziunea poporului aflați tot ce contează. Începe maratonul dezvăluirilor fără precedent de luni până joi, de la ora 18.00, dar și duminică, de la ora 19.00. Rareș Bogdan, invitat permanent, va sta față în față cu Nicoleta Cone”, anunță site-ul Realitatea Plus.
CITEȘTE ȘI:
HALUCINANT! Rareș Bogdan candidează la europarlamentare PE LISTA PNL. În locul lui Crin Antonescu.
Ministrul de Externe Aurescu, reacție dură la declarațiile lui Rareș Bogdan (PNL): „E exact ca atunci când sunt atacat de Sputnik”

Să fie Rareș Bogdan omul lui Georgescu în PNL? Unii liberali așa cred!
Site-ul de investigații Snoop a dezvăluit în 22 ianuarie 2025 că unii liberali, sub protecția anonimatului, îl arată cu degetul pe Rareș Bogdan drept inițiatorul campaniei TikTok care l-a sprijinit pe Călin Georgescu. Este vorba despre campania #EchilibrușiVerticalitate, menționată în raportul CSAT, finanțată din banii PNL, și „identică cu campania «Frate pentru Frate» derulată de Federația Rusă în Ucraina”, înainte de invazie (Raportul serviciului secret al MAI, document înaintat CSAT în ședința din 28 noiembrie 2024 și desecretizat pe 4 decembrie).
Site-ul de investigații Snoop dezvăluise încă din decembrie că ANAF a descoperit că PNL a plătit, din bani publici (subvenția primită de partid de la bugetul de stat) o campanie care l-a promovat masiv pe Călin Georgescu pe TikTok.
CITEȘTE ȘI:
Peste 1,7 miliarde utilizări pe TikTok ale hashtagurilor lui Călin Georgescu după alegeri. Profilul urmăritorilor lui Georgescu, Simion și Ciolacu.
Rareș Bogdan a dezmințit la Antena 3 ca ar fi coordonat această campanie, care, spune el, ar fi fost „trolată” și i s-a părut „nedrept” că nimeni nu a ieșit să explice asta. Cine să explice? Rareș Bogdan era în acel moment coordonatorul din București al campaniei prezidențiale a PNL!
„Liderii care s-au ocupat de campania lui Ciucă au fost Dan Motreanu, Rareș Bogdan, Lucian Bode, Ciprian Ciucu. Bode a fost pe organizare, Motreanu a fost plecat foarte mult timp alături de Ciucă prin țară, iar la București a rămas Rareș Bogdan cu comunicarea. El s-a văzut cu cei de la FameUp și cu Kensington”, susține unul dintre liberalii care a discutat cu Snoop, sub condiția anonimatului, citat de Hotnews.
Tot Hotnews scrie că „(Rareș Bogdan - n.r.) a recunoscut ceea ce mai multe surse liberale au declarat: că încă din primăvară a introdus firma FameUp la PNL, platforma prin care au fost transmise scripturile pentru micro influencerii din campania pe TikTok.”.
CITEȘTE ȘI:
Valeriu Nicolae: „Numele domnului Bogdan este solid legat de oameni extrem de puternici și toxici, acuzați și condamnați pentru corupție”
O „coincidență” care merge până în 2010, la Cluj
Poate fi doar o coincidență, dar se circumscrie informației că „Ziua de Cluj” - ziarul actualului politician, vehicul de imagine de care Rareș Bogdan s-a folosit pentru a se menține în cercul unor oameni influenți, după cum a arătat o investigație Pressone - a lansat în 28 aprilie 2010, informația falsă că „tehnocratul” Călin Georgescu ar fi urmat să fie numit ministru al finanțelor, în locul lui Sebastian Vlădescu. Potrivit Libertatea, ziarul lui Rareș Bogdan a publicat, citând „surse apropiate Palatului Cotroceni”, informația că forurile europene l-ar fi somat pe președintele Băsescu să opereze schimbări la nivel de Guvern, pentru ca România să nu ajungă în situația Greciei și Islandei, iar „tehnocratul” Călin Georgescu ar fi urmat să fie numit ministru al finanțelor. Știrea s-a dovedit a fi falsă.

Al doilea mandat la Bruxelles, câte „juma’ de milion de euro pe an”
Europarlamentarul Rareş Bogdan, reales pentru un al doilea mandat la Bruxelles (unde câștigă circa jumătate de milion de euro pe an), s-a retras în decembrie 2024, după scandalul alegerilor prezidențiale, dar numai din funcția de preşedinte interimar al PNL Diaspora.
CITEȘTE ȘI:
Vor să pară populari, dar... Rareș Bogdan, la piață cu un ceas de 150.000 de lei!
Răspuns revoltător după ceasul ostentativ. Rareș Bogdan (PNL): „Am ceasuri de 200.000 de euro. Vreți să mă îmbrac ca Mao Zedong?”
Ciucă și Rareș Bogdan se „bat” în ceasuri. Al lui Ciucă e redus, al lui Rareș Bogdan a costat „cât o garsonieră”!
După demisia lui Nicolae Ciucă din fruntea PNL s-au mai tras pe linie moartă și vicepreședinții Dan Motreanu, Lucian Bode și Gheorge Flutur.

Rareș Bogdan, discurs despre „criza alimentară” din România, copiat după Șoșoacă și Simion. A fost „taxat” de președintele Iohannis.
În octombrie 2022, eurodeputatul Rareș Bogdan s-a întrebat dacă nu cumva România ar trebui să blocheze trenurile și camioanele cu cereale care tranzitează zilnic țara pentru a ajunge pe pieţele occidentale, în Olanda, Belgia, Franţa, Austria, Germania, Italia, în timpul dezbaterii din Parlamentul European pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen.

„Mă gândesc că l-a luat un pic valul. Așa o variantă nu există! Așa ceva iese din orice discuție!”, i-a dat replica președintele Klaus Iohannis.
IRESPONSABIL! În plină pandemie, Rareș Bogdan a colportat un imens FAKE-NEWS despre tratarea coronavirusului
În primăvara anului 2020, în plină pandemie de coronavirus, când autoritățile și (aproape) toată presa, cea responsabilă, făceau apel la populație să nu colporteze informații neverificate, europarlamentarul Rareș Bogdan lansa un fake-news monumental. El a propagat în mediul online următoarea știre: „Tratamentul împotriva COVID-19 este gata. Vindecă în trei ore. Trump anunță lansarea acestuia duminică”.
CITEȘTE ȘI:
Inconștiență! În plină stare de alertă, Rareș Bogdan a făcut petrecere cu 100 de persoane, la un restaurant din Cluj, deși e interzis
Pretinsele afirmații ale lui Donald Trump despre lansarea unui tratament erau deja dovedite ca false, iar liderul liberal făcea și o confuzie imensă: medicamentul despre care vorbea era hidroxiclorochina, și nicidecum hipoxiclorochină.
Ulterior, confruntat cu criticile presei și ale cititorilor, Rareș Bogdan a șters postarea.
CITEȘTE ȘI:

Susținătorii lui Călin Georgescu au agresat jurnaliștii și s-au îmbrâncit cu jandarmii în Piața Victoriei
Mâna dreaptă a lui Lucian Bode, Silviu Mănăstire, a revenit și el în televiziune. O altă coincidență, desigur.
După doi ani în care a fost secretar general adjunct al PNL (august 2022 - decembrie 2024), Silviu Mănăstire a revenit în televiziune la RomâniaTV, unde realizează „Cutia neagră”, emisiune unde dezvăluie pretinse secrete murdare ale politicienilor.
În chiar a doua ediție a emisiunii „Cutia neagră”,Silviu Mănăstire l-a atacat direct pe președintele interimar al României, Ilie Bolojan.
Silviu Mănăstire a fost iniţial jurnalist în Cluj-Napoca, de unde s-a „transferat” la Bucureşti, în octombrie 2012, la Realitatea TV, cu emisiunea „Dosar de Candidat”, care ulterior a devenit „Dosar de politician”, la România TV (ianuarie 2014 - ianuarie 2015), o emisiune de autor, fără invitaţi, în care politicienii erau atacați fără posibilitatea de a se apăra.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: