Politică

TNL Cluj cere curăţenie pe şantiere

<p>Tinerii liberali solicită Primăriei Cluj-Napoca să ia măsurile prevăzute de lege în privinţa lucrărilor la Parkingul de pe strada Băişoara, din cartierul Gheorgheni, unde, spun ei, prevederile privind amenajarea organizării de şantier nu sunt respectate.</p>

Mai mult, liberalii susţin că disconfortul pietonilor, al cetăţenilor din zonă şi al şoferilor din această zonă este vizibil. “Nu există rampă de spălare sau măcar un muncitor care să cureţe anvelopele maşinilor care ies din şantier. Noroiul este astfel purtat de roţile camioanelor pe strada Liviu Rebreanu şi pe străzile învecinate, până când, în mod natural, toată mizeria ajunge pe carosabil, şi de acolo în canalizarea oraşului. Dovada acestei realităţi este chiar starea deplorabilă a străzii Liviu Rebreanu care, cel puţin în zona şantierului, este acoperită în întregime cu noroi”, explică reprezentanţii TNL, într-un comunicat de presă. Potrivit unei hotărâri de Consiliu Local, organizările de şantier trebuie să fie dotate cu rampă de spălare amenajată corespunzător, astfel încât la ieşirea vehiculelor de pe şantiere carosabilul să nu se murdărească.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter