Politică

Colegiul Director al PDL discută despre integritate înainte de Convenţia Naţională

<p>Colegiul Naţional Director al PDL se întruneşte astăzi pentru a pregăti şedinţa Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) care va avea loc, sâmbătă, la Palatul Parlamentului.</p>

 

Colegiul Naţional Director, care reuneşte pe lângă conducerea centrală şi liderii din teritoriu, va avea pe ordinea zi atât modificările la Statutul PDL, elaborate de comisia de statut, cât şi alte chestiuni legate de organizarea Convenţiei Naţionale, programată pentru luna mai, a declarat liderul grupului de deputaţi al PDL, Mircea Toader, citat de Agerpres.


Cele mai importante modificări ale Statutului PDL ţin de introducerea unor criterii de integritate precum şi a unor sancţiuni severe pentru membrii partidului care încalcă legea sau etica publică. Acestea au fost elaborate de comisia de statut şi trecute prin Biroul Permanent Naţional, la începutul săptămânii.

Conform acestor modificări, membrii PDL trimişi în judecată ar urma să fie suspendaţi de drept din partid.


Consiliul Naţional de Coordonare, care urmează să convoace Convenţia Naţională, forul suprem de decizie al PDL, a fost programat, iniţial, pentru data de 19 februarie, însă a fost amânat pentru 5 martie.

CNC a fost amânat după seria de întrevederi pe care preşedintele Traian Băsescu le-a avut cu liderii din terioriu şi parlamentarii partidului, în cadrul cărora s-a discutat despre necesitatea găsirii soluţiilor de recâştigare a electoratului, despre separarea funcţiei de preşedinte de partid de cea de premier, dar şi despre luptele pentru câştigarea şefiei partidului, care se vor decide la Convenţia Naţională din 14 mai.

Ultimele Stiri
abonare newsletter