Politică
50 de cerşetori, trimişi acasă
<p>Poliţiştii comunitari au efectuat mai multe acţiuni de identificare a persoanelor fără adăpost de pe raza municipiului Cluj-Napoca, în perioada 28 februarie – 4 martie, au anunţat reprezentanţii municipalităţii.</p>
Astfel, au fost depistate 50 persoane pe străzile Cetăţii, Fabricii de Zahăr, Petru Maior (chiar în apropierea sediului primăriei) şi Negoiu. Persoanele depistate au fost legitimate, identificate şi trimise spre localităţile de domiciliu (Dragu, Bistriţa Năsăud şi Târgu Mureş), iar zonele respective au fost salubrizate cu ajutorul persoanelor asistate social. Potrivit poliţiştilor comunitari, singura măsură eficientă pentru rezolvarea pe termen lung a acestei probleme este aceea de a determina un număr cât mai mare de cetăţeni să nu mai ofere bani cerşetorilor. Poliţia comunitară va organiza în următoarea perioadă o campanie de conştientizare în acest sens, care se va derula pe domeniul public, prin intermediul unor fluturaşi.