Politică

Daniel Buda: „Prefectul Vușcan poartă discuții fără soluții în privinţa situației de la Mechel Câmpia Turzii“

Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, critică lipsa soluțiilor din partea guvernanților și a parlamentarilor USL față de cei 148 de angajați disponibilizați de la combinatul Mechel Câmpia Turzii.

Daniel Buda subliniază că toate promisiunile „demogogice“ ale Puterii din  timpul campaniilor electorale privind salvarea combinatului Mechel Câmpia Turzii nu au fost altceva decât un joc electoral.

„Mimarea implicării în problemele comunității a fost preluată și de către prefectul Gheorghe Vușcan în discuțiile purtate cu liderul de sindicat al Mechel Câmpia Turzii, al  sindicatului Cartel "Alfa" Cluj, cu directorii ITM şi AJOFM Cluj, unde reprezentantul Guvernului în teritoriu a dovedit, încă o dată, că este depășit de situație, întâlnirea rămânând la stadiu de discuții fără soluții. Sigur că spijinul celor 10 parlamentari ai USL Cluj: Adrian Oros, Steluţa Cătăniciu, Aurelia Cristea, Irimie Popa, Radu Zlati, Cornel Itu, Moldovan Ioan, Elena Uioreanu, Marius Nicoară şi Alexandru Cordoş nici nu merită amintit atât timp cât de 7 luni  au arătat un profund dezinteres față de situația dureroasă în care se găsesc cei 148 de șomeri ai combinatului din Câmpia Turzii și a cetățenilor acestui județ, care le-au dat votul de încredere trimițându-i să îi reprezinte în Parlamentul României“, spune Buda, într-un comunicat de presă.
Democrat liberalii le solicită astfel reprezentanților USL să nu le întoarcă spatele oamenilor care i-au trimis în Parlament și să găsească, de urgență, împreună cu guvernul, soluții viabile pentru rezolvarea situației cu care Combinatul Mechel Câmpia Turzii și cei 148 de noi disponibilizați se confruntă.  
 
 

abonare newsletter