Politică

Gestul lui Antonescu intră în şirul lung al atitudinilor nepoliticoase ale politicienilor

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a apreciat că atitudinea lui Crin Antonescu de a părăsi Palatul Cotroceni înainte de discursul lui Traian Băsescu la depunerea jurământului noului ministru al Transporturilor "intră în şirul lung al atitudinilor nepoliticoase şi neinstituţionale" ale politicienilor.

"Atitudinea lui Crin Antonescu  intră în şirul lung al atitudinilor nepoliticoase şi neinstituţionale de care dau dovadă oamenii politici în general", a afirmat, la o conferinţă de presă, Raluca Turcan, întrebată în legătură cu gestul lui Crin Antonescu de a părăsi Palatul Cotroceni înainte de discursul preşedintelui Traian Băsescu, potrivit Mediafax.

Crin Antonescu, liderul PNL şi preşedintele Senatului, a plecat de la ceremonia de depunere a jurământului de către noul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, desfăşurată la Palatul Cotroceni, înainte ca şeful statului, Traian Băsescu, să îşi ţină discursul specific pentru aceste ceremonii.


Ramona Mănescu a depus, luni, jurământului de învestitură în funcţia de ministru al Transporturilor, într-o ceremonie organizată la Palatul Cotroceni, la care au luat parte preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor şi membri ai Guvernului.

Crin Antonescu a declarat ulterior că gestul său de a părăsi ceremonia de la Palatul Cotroceni pentru învestirea Ramonei Mănescu la Ministerul Transporturilor a fost unul nepoliticos, dar cu scopul de arăta că discursul lui Traian Băsescu era lipsit de legitimitate.

abonare newsletter