Politică

PSD, pus „pe gânduri“ de Geoană

Senatorul social-democrat Mircea Geoană consideră că la baza PSD există „nevoia unui candidat propriu la prezidenţiale“. Parlamentarul a subliniat că absența unui „candidat de stânga într-o mare de candidați de dreapta“ la alegerile prezidențiale din 2014 ar trebui să pună PSD-ul pe gânduri.

Declaraţia sa a venit la scurt timp după tensiunile dintre cei doi lideri USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, care cel puţin potrivit ultimelor sondaje, au dus la o şifonare a imaginii prezidenţiabilului USL. Se pare astfel că ieşirile emoţionale, cum au numit unii ultimele reacţii şi avertismente ale liderului PNL sunt „taxate“ de români. De altfel, de aceeaşi părere sunt şi social democraţi care ar vota cu şeful Guvernului la prezidenţiale, chiar dacă acesta spune că nu va candida.

„Zgâlţâiţi“ de discursul lui Antonescu

Social democraţii clujeni subliniază însă că deşi Antonescu a surprins în ultima vreme prin discursul său, acesta va rămâne prezidenţiabilul USL, potrivit înţelegerilor de acum doi ani, chiar dacă este firesc ca orice partid să îşi dorească un candidat propriu. Preşedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj subliniază faptul că doar un alt Congres ar putea stabili altceva.


„Geoană a exprimat o opinie personală, probabil, dar cred că ar trebui să îşi aducă aminte că a fost un Congres care a stabilit cine va candida la prezidenţiale din partea USL. În acest moment, Crin Antonescu este candidatul USL. Doar un alt congres ar putea stabili altceva. Noi am decis acest lucru pe baza a ceea ce au dorit oamenii, probabil sunt unii care şi-ar dori ca PSD să aibă un candidat propriu, dar aceasta a fost de fapt decizia oamenilor, a românilor care ne-au ales. USL îl va susţine pe Crin Antonescu“, a declarat Jorj.

Deputatul PSD de Cluj, Aurelia Cristea, subliniază, pe de altă parte, că dorinţa unor social democraţi de a avea un candidat propriu este firească.


„Ceea ce spune Geoană este o realitate, este firească această dorinţă, orice partid îşi doreşte un candidat propriu la alegerile prezidenţiale. Dar există o înţelegere şi trebuie să o respectăm. Eu cred că va trebui să învăţăm împreună să facem lucrurile mai bine, şi cu asta cred că am spus tot. Este un moment în care trebuie să încercăm să colaborăm. Eu mi-aş dori să ne ocupăm de problemele importante ale românilor, să lasăm cancan-urile“, a spus Cristea.

Ultimele Stiri
abonare newsletter