Politică
UPDATE: Şova a reclamat DNA că o companie ar fi vrut să îl mituiască pentru un contract
Ministrul Dan Şova a declarat, joi, că a depus o plângere penală la DNA împotriva reprezentantului unei mari companii care, în timpul vizitei făcute în China, a încercat să îl mituiască pentru a obţine un contract vizând construcţia unui tronson de autostradă.
UPDATE: Plângerea lui Şova, trimisă de DNA la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor
Plângerea ministrului Dan Şova privind o tentativă de mituire a sa de către reprezentantul unei firme a fost trimisă de DNA, care şi-a declinat competenţa în acest caz, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.
Potrivit surselor citate, plângerea penală formulată de Şova a fost înregistrată la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în 10 septembrie.
Plângerea a fost înaintată Secţiei I Penală, pentru a fi verificată competenţa de soluţionare, iar două zile mai târziu DNA a trimis-o Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în vederea instrumentării cazului, au mai spus aceleaşi surse.
"DNA nu avea competenţă în acest caz nici după calitatea persoanei, nici după faptă", au explicat sursele citate.
"Acum o lună şi ceva când m-am întors din China am depus o plângere penală la DNA împotriva unui reprezentant al unei firme mari care a încercat să mă mituiască pentru a obţine un tronson de autostradă", a afirmat ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, informează Mediafax.
El a mai spus că în momentul în care s-a întors din China, imediat ce a coborât din avion, l-a informat pe premierul Victor Ponta asupra acestei încercări de mituire.
"Poziţia premierului a fost simplă. A spus «sesizează DNA-ul imediat» şi am sesizat DNA-ul. În acest moment nu am informaţii de la DNA, dar nu e nefiresc pentru că, fiind în fază de cercetări prealabile şi probabil cerând nişte probe în China, durează puţin mai mult. Oricum a fost depusă (plângerea -n.r.) acum circa o lună şi curge. În mod cert va afla lumea când mă vor chema la o declaraţie", a mai spus Şova.
Ministrul nu a dezvăluit cine este cel care ar fi vrut să-l corupă.
Surse judiciare au declarat, pentru gandul.info, că numele omului de afaceri este Călin Roman.
Până în prezent, DNA nu a comunicat nicio informaţie referitoare la acest caz.
Ministrul Dan Şova a fost în vizită în China, alături de premierul Victor Ponta, la începutul lunii iulie.