Politică

Călin Popescu Tăriceanu A DEMISIONAT din PNL. VEZI reacţia lui Antonescu

Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu şi-a dat demisia, miercuri, din organizaţia PNL Sector 1, a anunţat purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Cristina Pocora, scrie Mediafax.

El a precizat că a avut o discuţie în cursul dimineţii cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, legat de continuarea negocierilor din USL pentru a se ajunge la un comun acord.

"De dimineaţă i-am dat un telefon (preşedintelui PNL, Crin Antonescu - n.r.) în sensul celor declarate, să accepte reluarea discuţiilor cu primul ministru, în sensul continuării USL. Răspunsul său a fost unul negativ", a spus Tăriceanu.


Călin Popescu Tăriceanu a menţionat că nu a mai discutat cu Antonescu despre intenţia sa de a demisiona din partid.

Vă reamintim, fostul premier a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este de acord cu decizia liderului PNL, Crin Antonescu, de a se retrage din USL, considerând că această decizie a fost luată pe baza unor "informații greșite". De asemenea, Tăriceanu s-a întâlnit cu premierul Victor Ponta pentru a-i solicita să nu renunțe la proiectul USL așa cum a fost el stabilit după alegerile din 2012.


Crin Antonescu a declarat că decizia de ieşire de la guvernare a PNL-ului a aparţinut unui grup "de oameni responsabili", nu unui singur om şi a făcut un apel către primul ministru, Victor Ponta.

Declaraţiile lui Antonescu


- Astăzi a fost o zi specială şi paradoxală pentru Partidul Naţional Liberal. Partidul Naţional Liberal a dovedit încă o dată că îşi doreşte să guverneze nu pentru funcţii.

- Toţi miniştrii liberali au demisionat în conformitate cu decizia luată aseară.


- Deciziile luate au fost luate de oameni responsabili, nu de un om

- În legătură cu cele întâmplat astăzi aş dori să mă adresez public domnului Ponta: Îi cer primului ministru să ia act de deciziile PNL şi să acţioneze în continuare în baza deciziilor pe care domnia sa le are de luat.


- Nu serveşte nimănui ca domnul Ponta să încerce în continuare negocieri cu unul-doi oameni care încearcă să obţină funcţii de la domnia sa. Este nedemn

- Este un moment trist, acela de a vedea un fost preşedinte de a acţiona împotriva deciziilor partidului său

- Fac apel la membrii PNL să îl ţină minte pe Călin Popescu Tăriceanu  ca omul de la balcon în 1989, ca cel care s-a luptat cu un preşedinte care acţiona abuziv şi nu ca unul singur, care a acţionat împotriva unei decizii a partidului. 

Ultimele Stiri
abonare newsletter