Politică

Preşedintele PPMT la Cluj: Declaraţia lui Băsescu despre interzicerea Jobbik, neeuropeană. "S-a lăsat dus de val”

Preşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), Toro T. Tibor, consideră că declaraţia şefului statului privind interzicerea partidului Jobbik în România este una "neeuropeană" şi că Traian Băsescu "s-a lăsat dus de val”.

Întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Cluj, cum comentează declaraţia preşedintelui Traian Băsescu privind interzicerea Jobbik, liderul PPMT, Toro T. Tibor, a spus că aceasta este una "neeuropeană".

"Cred că este o declaraţie neeuropeană, există partide radicale, care sunt considerate extremiste, dar care au legitimitate pentru că primesc voturi. Nu este o cale europeană pe care vrea să păşească preşedintele, până când respectă legile statului român, orice cetăţean al UE are libertate de mişcare. Băsescu s-a lăsat dus de val, pe care uneori îl provoacă el, de data asta nu l-a provocat, dar a simţit obligaţia de a spune ceva. Din păcate, asistăm la o atmosferă nesănătoasă, în care se pot naşte asemenea afirmaţii de la politicieni cu responsabilităţi înalte. Eu visez despre o Românie în care e posibil să existe asemenea partide, pluralismul politic permite şi aşa ceva, câtă vreme se respectă legea", a declarat Toro pentru Medifax.


Potrivit acestuia, problema autonomiei nu este apanajul unui partid şi, până când nu există un sistem de garanţii constituţionale şi legislative pentru autonomia maghiarilor din România, problema este una a maghiarilor de pretutindeni.

"Partidele din Ungaria au obligaţia să reprezinte interesele comunităţilor de dincolo de graniţe, iar Jobbik aşa a înţeles să îşi respecte angajamentele", a afirmat Toro T. Tibor.


Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că cere Guvernului şi Parlamentului emiterea unui act normativ prin care să fie interzisă prezenţa membrilor partidului Jobbik în România, pe care l-a catalogat drept "extremist".

abonare newsletter