Politică

Băsescu salută începerea retragerii forţelor militare ruse de la frontiera cu Ucraina

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că salută începerea dezangajării forţelor militare ale Federaţiei Ruse de la frontiera cu Ucraina, acesta fiind rezultatul discuţiilor la cel mai înalt nivel dintre preşedintele SUA, Barack Obama, şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

"Salut începerea dezangajării forţelor militare ale Rusiei de la frontiera cu Ucraina", a spus şeful statului, precizând că acesta este un prim semn de început de relaxare în regiune, conform Mediafax.

El a arătat că, probabil, ceea ce se întâmplă în aceste ore este un prim rezultat al discuţiilor la cel mai înalt nivel ale preşedintelui SUA, Barack Obama, cu Vladimir Putin şi al discuţiilor de la Paris dintre ministrul de externe rus, Serghei Lavrov şi secretarul american de Stat, John Kerry.


Preşedintele a menţionat că acesta este "un semn bun, care nu trebuie să ne reducă atenţia cu privire la eventuale evoluţii din această regiune, Federaţia Rusă probând că poate fi impredictibilă".

Ultimele Stiri
abonare newsletter