Politică

Consilierii turdeni școliți pe banii contribuabililor

În cadrul ultimei ședințe de consiliu local de la Turda, a trecut prin analiza forului deliberativ și proiectul de hotărâre ce prevede ca liberalul Cristian Felezeu dar și viceprimarul Lucian Varo, să participe la un curs organizat de către Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș- Bolayi.

Taxa de participare pentru fiecare din persoanele enumerate se ridică la 4.800 lei. Cursul de perfecționare profesională pentru Managementul Administrației Publice Locale, va fi decontat din bani de la bugetul local.

Crișan Rozalia de la PPDD a vrut să știe dacă există bani la buget pentru ca toți consilierii locali să participe la astfel de cursuri, în opinia sa, acesta fiind un drept dar și o obligație a aleșilor locali.


Din partea direcției economice a primăriei Turda s-au primit asigurări că sunt bani pentru toți consilierii care doresc să participe la astfel de cursuri de perfecționare, aici fiind incluși cei care nu au mai făcut parte din forul deliberativ în legislaturile anterioare.

În concluzie, următorul cursant școlit pe banii contribuabililor va fi Crișan Rozalia, cea care și-a manifestat dorința de-a participa la o astfel de pregătire.

Ultimele Stiri
abonare newsletter