Politică

Alegeri europarlamentare: Rasism, traseism şi probleme penale

Traseismul, problemele de integritate, trimiterile în judecată, incompatibilităţile, nepotismul sau rasismul se află printre criteriile avute în vedere de Alianţa pentru o Românie Curată şi de care unii candidaţi la alegerile europarlamentare nu trec.

Theodor Stolojan, MR Ungureanu, CV Tudor sau Adina Vălean, soţia preşedintelui PNL Crin Antonescu, se află printre aceştia.

Theodor Stolojan, primul candidat de pe lista PDL, este în vizorul ANI şi face obiectul unei anchete a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru fals în declaraţii, dupa ce a evitat să îşi treacă în declaraţia de avere din 2012 acţiunile la Trangaz Mediaş, arata Alianţa pentru o Românie Curataă.

Cristian Preda, de pe lista PMP, este considerat traseist pentru că a plecat din PDL şi PNL.

Teodor Baconschi are, în viziunea Alianţei pentru o Românie Curată, o problemă locativă, pentru că a cerut casa de protocol, deşi avea un apartament în Primăverii şi încă unul într-un cartier obişnuit al Bucureştiului. Mai mult, Teodor Baconschi a obţinut şi de la ANL un loc pentru o vilă.

Baconschi iese în evidenţă şi la criteriul "nepotism", pentru că a angajat în Minsterul de Externe fiica unui alt demnitar PDL. El a avut şi o problemă cu o afirmaţie rasistă facută în 2010, când a declarat: "avem nişte probleme fiziologice, naturale, de infracţionalitate în sânul unora dintre comunităţile româneşti, în special în rândul comunităţilor cetăţenilor români de etnie rromă".

Dan Diaconescu, fondator şi preşedinte al PP-DD, are o avere impresionantă, respectiv bijuterii în valoare de 1.800.000 lei, 7 spaţii comerciale şi, în 2013, a vândut 9 imobile şi un teren din Bucureşti, Sinaia şi Snagov, pentru care a încasat 7,6 milioane lei (1,7 milioane euro), dar a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru şantaj în 2013, fără însă ca decizia să fie definitivă.

Mihai Razvan Ungureanu, preşedinte al partidului Forţa Civică şi senator, este inclus pe lista neagră a Alianţei pentru o Românie Curată din cauza veniturilor de 84.000 de euro pe an obţinute de sotia sa, medic la spitalul Fundeni, de la Petrom, pentru servicii de consultanţă.

Mihail Neamţu, candidat al Partidului Noua Republică, este acuzat că ar fi făcut declaraţii extremiste şi "ar fi ignorat acţiunile comise de legionari".

Corneliu Vadim Tudor poartă vina unei fapte de ultraj comise în 2011, el fiind trimis în judecată de Parchetul General pentru nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti în scandalul evacuării din luna ianuarie 2011 a sediului Partidului România Mare din strada Emile Zola.

Pe listă se află şi Ecaterina Andronescu, care s-a aflat în proces cu ANI, deşi a fost achitată, precum şi soţia preşedintelui PNL, Crin Antonescu, Adina Vălean, care a făcut în 2010 lobby proiectului de la Roşia Montană, organizând în parteneriat cu Gold Corporation un seminar la Bruxelles, la care ar fi incercat să nu permită accesul celor care se exprimau împotriva proiectului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter