Politică

Cortul ACL de pe Eroilor a fost vandalizat

Liberalii şi democrat liberalii sunt „atacaţi“ şi la capitolul imagine, sigla ACL sub care candidează Klaus Johannis, de pe cortul amenajat pe Bulevardul Eroilor fiind decupată zilele trecute. În acest sens, ACL Cluj va face luni plângere penală.

Președintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, a declarat că va depune o plângere penală împotriva celor care au vandalizat cortul de campanie al ACL de pe Buleverdul Eroilor.

Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată în acest sens.


„În noaptea de  12 spre 13 septembrie cortul ACL de pe Bulevardul Eroilor a fost vandalizat, sigla ACL a fost decupată. Noi luni vom depune o plângere pentru că astfel de manifestări se sancţionează cu închisoare de la o lună la 3 ani. Vom solicita Poliţiei Cluj să urmărească pe camerele de vederi ceea ce s-a întâmplat şi să-i prindă pe cei care au comis asemenea fapte. Aceste fapte denotă că cei din PSD sunt speriaţi de puterea acestei sigle, ACL, pentru preşedinţia României”, a precizat senatorul Marius Nicoară.

Etichete: marius nicoara
Ultimele Stiri
abonare newsletter