Politică

Băsescu: Parlamentarii au înțeles în urma alegerilor din 16 noiembrie că nu sunt stăpânii legii, ci legea este stăpâna lor. E un regret al meu că nu am reușit să-l conving

Președintele în funcţie Traian Băsescu a făcut câteva precizări referitoare la respingerea legii amnistiei şi graţierii.

„Aș vrea să salut inițiativa președintelui ales Klaus Iohannis și a premierului Victor Ponta de a accelera respingerea legii amnistiei și răspunsul pozitiv la cererile de urmărire penală a unor parlamentari. Dacă s-ar fi întâmplat așa și mai demult, am fi fost deja în Shengen.

Parlamentarii au înțeles în urma alegerilor din 16 noiembrie că nu sunt stăpânii legii, ci legea este stăpâna lor. E un regret al meu că nu am reușit să-l conving în cei 10 ani de mandat cât de important este să nu blocheze justiția dar mai bine mai târziu decât niciodată.


Sper să fie consecvenți și vor crea partenerilor occidentali convingerea că nu a fost doar teama de votul popular din 16 noiembrie și sper că au înțeles că și parlamentarul răspunde ca orice cetățean în materie de lege penală sau la legea care stabilește regimul incompatibilităților. Abia acum dl. Akos Mora a înțeles că trebuie să răspundă pozitiv la hotărârea ÎCCJ și să nu se mai pitească prin Parlament“, a spus Băsescu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter