Politică
Ponta, în plenul Camerei: Regret faptul că nu toţi au putut vota în diaspora, am plătit preţul politic
Premierul Victor Ponta a declarat, în dezbaterea din plenul Camerei, că regretă că cetăţeni din diaspora nu au putut vota, a plătit preţul politic şi a făcut apel la partide să adopte cadrul legislativ necesar: votul electronic şi desemnarea unei instituţii nepolitice pentru organizarea votului.
“Mulțumesc tuturor care au votat din diaspora, indiferent pentru care candidat. Vreau să spun încă o dată că regret faptul că nu toţi au putut vota, că am plătit preţul politic, dar îmi permit să atrag atenţia că cei care au votat în diaspora nu ştiu dacă au venit, sigur au votat cu candidatul Klaus Iohannis majoritatea, mai puţin cu mine, dar nu cred că au venit neapărat de dragul unor partide politice care vorbesc în numele diaspora”, a spus Ponta.
El a arătat că partidele politice trebuie să adopte legislaţia necesară pentru participarea la vot, arătând că votul electronic este soluţia tehnologică care trebui decisă.
“Cred că este de datoria celor reprezentanţi în Parlament, toate grupurilor politice să adopte aceste măsuri legislative, unu - crearea cadrului de vot modern de participare la vot şi doi - atribuţii pentru o instituţie nepolitică care să organizeze votul astfel încât următoarele alegeri să aibă alte teme politice”, a adăugat Ponta.
Premierul Victor Ponta a mai declarat că face un apel la partidele parlamentare să dea dovadă de capacitate de dialog, de raţiune şi măsuri realiste care să nu ţină cont doar de interese politice, “cine este de vină, cine trebuie să plătească”, arătând că el a plătit preţul politic şi este un preţ meritat.
„Fac un apel la toate forţele politice, reprezentanţii partidelor politice, ca, acum, după turul electoral, să dea dovadă de capacitate de dialog, de raţiune şi măsuri realiste care să nu ţină cont doar de interese politice, cine este de vină, cine trebuie să plătească, lucrul acesta deja s-a întâmplat pe 16 noiembrie, ci ce trebuie să facem pentru asigurarea acestui drept fundamental”, a spus Ponta.