Politică

Comisia de Cod electoral: Primarii vor fi aleşi într-un singur tur, iar consilierii pe liste

Comisia de Cod electoral a votat, marţi, principiul potrivit căruia primarii urmează a fi aleşi prin vot direct, într-un singur tur de scrutin, iar consilierii locali şi judeţeni vor fi aleşi prin vot pe liste, urmând a se cădea de acord în urma unor negocieri şi asupra alegerii preşedinţilor de CJ.

Astfel, principiul potrivit căruia consilierii locali şi judeţeni vor fi aleşi prin vot proporţional, pe listă, a întrunit unanimitatea opţiunilor, respectiv 15 voturi.

Principiul potrivit căruia primarii vor fi votaţi prin vot direct într-un singur tur a întrunit majoritatea voturilor, respectiv 10 voturi „pentru” - această variantă fiind agreată de coaliţia de guvernare.


Varianta susţinută de PNL, potrivit căreia primarii ar trebui să fie aleşi în două tururi, a întrunit doar 5 voturi „pentru”.

În ceea ce priveşte alegerea preşedinţilor de CJ nu s-a agreat o propunere, în condiţiile în care coaliţia de guvernare a susţinut varianta alegerii într-un singur tur, iar PNL varianta alegerii în două tururi, în timp ce UDMR s-a abţinut.


„În ceea ce priveşte alegerea preşedinţilor de CJ propun să facem un dialog pentru a strânge 10 voturi până săptămâna viitoare pentru a găsi o soluţie”, a precizat preşedintele Comisiei, VValeriu Zgonea propunerea acestuia fiind agreată de Mihai Voicu (PNL).

Zgonea a precizat că actuala coaliţie de guvernare susţine menţinerea actualului sistem de vot în privinţa aleşilor locali, respectiv un singur tur pentru primari şi preşedinţi de CJ şi vot proporţional pe liste pentru consilierii locali şi judeţeni.


Deputatul PNL Mihai Voicu a precizat că PNL agreează alegerea primarilor şi a preşedinţilor de CJ în două tururi şi vot proporţional pe liste pentru consilierii locali şi judeţeni.

Membrii Comisiei au votat cu 14 voturi “pentru” şi o abţinere menţinerea pragului de 5% la alegerile locale pentru alegerea consilierilor locali şi judeţeni.


De asemenea, în unanimitate, Comisia a decis ca, în cazul candidaţilor independenţi la o funcţie de consilier local sau judeţean, atribuirea mandatului să se realizeze doar dacă aceştia obţin un număr de voturi cel puţin egal cu coeficientul electoral calculat pentru un mandat de consilier.

Ultimele Stiri
abonare newsletter