Politică

O nouă solicitare de urmărire penală a fost depusă pe numele premierului Victor Ponta

Un vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj a depus o nouă plângere prin care solicită completarea urmăririi penale în ceea ce-l privește pe Victor Ponta, asta după ce trei instanțe judecătorești au hotărât că a încălcat legea.

După cum era de așteptat, imediat ce trei instanțe diferite au decis că Victor Viorel Ponta încălcat legea atunci când nu a organizat la termen alegeri parțiale pe locurile vacantate în administrația publică locală și în Parlamentul României, premierul a contestat, în ultima zi, decizia Curții de Apel Cluj.

Secția de contencios administrativ a dat câștig de cauză PNL Cluj la plângerea prin care am chemat în judecată Guvernul României pentru a-l obliga să organizeze alegeri parțiale pentru ocuparea funcției de președinte al CJ Cluj. Nimeni nu contestă dreptul Guvernului de a se apăra, dar când trei instanțe diferite din România transmit același mesaj: “ai încălcat legea”, este timpul ca premierul să-și ia partipriurile și să plece acasă.


„Votul nu este o lozincă -trei instanţe din România obligă guvernul Ponta să aplice o lege pe care acesta o încalcă sistematic. După Curtea de Apel Cluj și Autoritatea Electorală Permanentă, și Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios a dat câştig de cauză PNL. Este cea de-a treia instanţă din România care confirmă faptul că guvernul Ponta nu aplică legea şi, discreţionar, refuză să organizeze alegeri în termenul prevăzut de lege. Reamintesc faptul că, în motivarea Curții de Apel Cluj se arată că guvernul a făcut un ”exces de putere” când a blocat organizarea alegerilor parţiale pentru preşedinţia CJ Cluj”, a afirmat actualul vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan

La fel, Autoritatea Electorală Permanentă a avertizat guvernul că ultima dată pentru parţialele locale era 7 iunie, iar hotărârile de guvern trebuiau date până pe 4 mai, dar premierul Ponta nu a ţinut cont nici de punctul de vedere al AEP. Nici decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, dar hotărârile unitare ale celor trei instanţe arată că Guvernul Ponta a încălcat legea.


„Având la îndemână aceste trei precedente, am hotărât să continuăm să demonstrăm că legea nu poate fi înfrântă, iar deciziile unor judecători nu pot fi contestate de către un procuror subordonat lui Tiberiu Nițu, amicul politic al lui Victor Ponta.Reamintesc faptul că am depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva numitului Ponta Victor-Viorel, Prim-Ministru al României, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Numai că procurorii din subordinea Procurorului General Tiberiu Nițu consideră că hotărârile lor le bat pe cele ale judecătorilor, motiv pentru care Victor Ponta a primit, practic, licență pentru furt prin soluția de neîncepere a urmăririi penale (NUP) dată plângerii noastre”, a mai supus Seplecan.

Cu cele trei hotărâri pe masă, vicepreședintele PNL a decis continuarea demersului penal și a contestat Ordonanța procurorului de caz Dragoș Cojocariu, sesizând Procurorul General al României cu privire la faptul că un procuror nu are drept să judece, cu atât mai mult să înfrângă deciziile unor judecători.


Referitor la dosarul nr. 46/P/2015, s-a formulat şi depus o nouă plângere prin care s-a solicitat completarea urmăririi penale în ceea ce-l privește pe pârâtul Victor Ponta, vremelnic premier al României. În cazul în care se persistă în apărarea lui Victor Viorel Ponta, PNL Cluj promite că se vor adresa instanțelor de judecată și în ce îi privește pe cei care, deși chemați să apere Legea, favorizează infractorul și obstrucționează Justiția.

Ultimele Stiri
abonare newsletter