Politică

COMENTARIU Bloomberg: Ponta încearcă să folosească majoritatea în Parlament împotriva anchetei de corupţie

Lupta pentru viitorul premierului român Victor Ponta se mută în Parlament, unde acesta va încerca să se folosească de majoritatea pe care o deţine coaliţia aflată la putere pentru a lupta împotriva anchetei de corupţie şi unei moţiuni de cenzură, comentează Bloomberg în pagina electronică de luni.

Parlamentarii români declanşează luni proceduri, după ce procurorii anticorupţie au cerut ridicarea imunităţii lui Ponta pentru a-l ancheta cu privire la suspiciuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, spălare de bani şi conflict de interese. Ei ar putea să voteze marţi, potrivit premierului. El neagă acuzaţiile şi respinge îndemnul preşedintelui Klaus Iohannis de a demisiona, catalogând ancheta drept o încercare de răsturnare prin „mijloace nedemocratice“ a Guvernului pe care-l conduce.

„Noi ne aşteptăm mai degrabă ca Ponta să-şi păstreze cumpătul, să-şi păstreze susţinerea politică şi să se opună procurorilor“, a declarat Michael Taylor, un specialist în Europa centrală şi Blacani de la Oxford Analytica, o companie de consultanţă cu sediul în Marea Britanie. „Parlamentarii ar putea să nu ridice imunitatea lui Ponta, iar acest lucru ar putea să conducă la o luptă politică între Ponta şi preşedinte“, a subliniat el.


Obligaţiunile guvernamentale au scăzut vineri, după aflarea veştii, sporind riscul unei reveniri la turbulenţele politice din ultimii trei ani care au culminat cu victoria surpriză a lui Iohannis împotriva lui Ponta în alegerile prezidenţiale. Premierul se confruntă, acum, cu noi probleme, după ce a rezistat unor acuzaţii de plagiat şi arestării mai multor aliaţi în anchete de corupţie.

Tensiunile au condus vineri la cea mai puternică depreciere a leului în faţa euro de pe cele 24 de pieţe valutare emergente monitorizate de Bloomberg. Luni la ora 12.25, leul era în declin cu 0,1%, la 4,46 unităţi pentru un euro. Randamentul obligaţiunilor guvernamentale în euro cu scadenţa în 2024 este în urcare cu 0,01 puncte procentuale, la 2,75%.


Scandalul poate declanşa „o perioadă prelungită de incertitudine politică“, a declarat Anna Tokar, o analistă de la Royal Bank of Scotland Group din Londra. „Ne aşteptăm la o acţiune mai pronunţată din partea pieţelor“, a adăugat ea într-un e-mail pentru Bloomberg.

Ancheta pune ţara într-o „situaţie imposibilă“, a declarat Iohannis vineri. Aliaţii preşedintelui au nevoie de o majoritate de 315 din cele 555 de voturi pentru a trece moţiunea de cenzură sau pentru a-i ridica imunitatea premierului. Punerea oficială sub acuzare a lui Ponta i-ar permite preşedintelui să-l suspende din funcţie.


Coaliţia la putere nu are un înlocuitor şi se va ralia în jurul lui Ponta pentru a nu pierde majoritatea, a declarat telefonic pentru Bloomberg Adrian Moraru, un analist de la Institutul pentru Politici Publice din Bucureşti. Parlamentarii ar putea să înceapă, de asemenea, să dezbată o moţiune de cenzură pe care opoziţia a depus-o joi şi prin care doreşte să blocheze modificarea reglementărilor electorale.

România şi-a intensificat eforturile de a-şi reduce economia subterană - estimată la 40 de miliarde de dolari, a doua cea mai mare din Uniunea Europeană (UE) - prin intensificarea luptei împotriva corupţiei şi vizând, între alţi politicieni de rang înalt, pe fostul ministru al Finanţelor Daruis Vâlcov. România s-a clasat pe locul 69 (dintre cele 175 de state analizate) în Indicele percepţiei corupţiei din 2014 întocmit de către Transparency International (TI) - ultimul în UE - alături de Grecia şi Bulgaria.

Ultimele Stiri
abonare newsletter