Politică

Firma care leagă dosarul penal al deputatului PSD Sebastian Ghiţă de Cluj-Napoca şi de guvernarea PDL

Urmărirea penală a lui Sebastian Ghiţă a fost extinsă pentru trafic de influenţă, evaziune fiscală, spălare de bani, complicitate la schimbarea destinaţiei fondurilor UE şi coruperea alegătorilor la alegerile parlamentare din 2012 şi la cele prezidenţiale din 2014, potrivit DNA.

Procurorii au probe şi date că, în perioada 2000-2015, Sebastian Ghiţă a obţinut nelegal importante sume de bani, prin traficarea influenţei, sau aparent legal din fonduri publice, pe care le-a introdus într-un circuit financiar care nu are la bază operaţiuni reale.

O parte din sumele de bani obţinute ilicit ar fi fost folosite de Sebastian Ghiţă în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2012, când a obţinut un mandat de deputat, dar şi în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2014, în scopul obţinerii de voturi pentru candidatul PSD Victor Ponta.


Anchetatorii au mai stabilit, pe baza probelor din dosar, că Sebastian Ghiţă s-a folosit de funcţia de deputat pentru a-l determina pe şeful Unităţii de Implementare a Proiectelor din cadrul SC Hidro Prahova SA să facă plăţi către SC Grossman Engineering Group SRL.

"În primul rând, în derularea activităţii infracţionale de sprijinire a asocierii dintre SC Grossman Engineering Group SRL şi SC Euroconstruct Trading 98 SRL prin exercitarea de presiuni şi influenţe asupra şefului Unităţii de Implementare a Proiectelor din cadrul SC Hidro Prahova SA, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian s-a folosit inclusiv de funcţia de deputat pe care o deţine din anul 2012, în încercarea de a-l determina pe şeful UIP să efectueze plăţi către SC Grossman Engineering Group SRL în condiţii de nelegalitate şi în contextul în care urma să încaseze, din cuantumul acestor plăţi, comisionul stabilit pentru traficul de influenţă exercitat în favoarea agentului economic arătat. Folosirea ascendentului conferit de funcţia de demnitar - deputat în Parlamentul României, s-a materializat prin întocmirea unei solicitări înregistrată la Cabinetul Parlamentar Ghiţă Sebastian Aurelian şi adresată directorului SC Hidro Prahova SA, persoană care avea posibilitatea să îl schimbe din funcţie pe şeful UIP şi asupra căruia deputatul exercita, de asemenea, presiuni în acelaşi scop. Demersul s-a soldat cu înlocuirea din funcţie a şefului UIP", susţin anchetatorii.


SC Euroconstruct Trading 98 SRL a beneficiat de contracte de zeci de milioane de euro din bani publici. De exemplu, în 2009, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a atribuit aceleaşi societăţi un contract de 68,1 milioane de lei (16,5 milioane de euro), fără TVA, pentru decontaminarea unei zone a Autostrăzii Transilvania, unde au fost depozitate deşeuri de la fosta Uzină Chimică din Turda.

Printre alte lucrări contractate din bani publici se numără centura Bucureştiului, un segment din autostrada Bucureşti-Ploieşti, deszăpeziri pe drumurile naţionale de la DRDP Bucureşti şi DRDP Cluj şi întreţinerea drumurilor naţionale la Târgovişte, Cluj sau Zalău, potrivit Adevărul.


De asemenea, licitaţia de 25 de milioane de euro pentru modernizarea liniei de tramvai din Cluj-Napoca a fost câştigată de o asociere de firme, printre care şi SC Euroconstruct Trading 98 SRL.

Patronii firmei SC Euroconstruct Trading 98 SRL, oamenii de afaceri Dan Besciu şi Sorin Vulpescu au deţinut, conform Registrului Comerţului şi restaurantul Golden Blitz din Bucureşti.


Firmei Euroconstruct Trading '98 i-a fost atribuit contractul pentru realizarea a 24 de kilometri din autostrada Sebeş-Turda.

Firma controlată de Dan Besciu are şi contracte de modernizare de cale ferată în asociere, printre altele, cu Transferoviar Grup firma lui Călin Mitică, un alt om de afaceri cercetat penal.


Contractele Euroconstruct Trading '98

Modernizarea liniei de cale ferată Vinţu de Jos-Simeria
Valoare proiect: 377,1 mil. euro
Autostrada Sebeş-Turda, lotul 2
Lungime: 24,3 kilometri
Valoare proiect: 120 mil. euro
Autostrada Bucureşti – Ploieşti
Lungime: 43 kilometri (Moara Vlăsiei - Ploieşti)
Valoare proiect: 297,905 mil. euro

Ultimele Stiri
abonare newsletter