Politică
Consilierii necunoscuţi ai Clujului- Milăşan, consilierul cu mai multe nume decât oameni care îl cunosc după nume
Dacă îi vezi lângă un stâlp, mai degrabă saluţi stâlpul: cu un an înaintea alegerilor locale, Monitorul de Cluj vă arată cât sunt de vizibili politicienii, în ochii cetăţenilor. În ordine alfabetică, în seria pe care Monitorul o realizează urmează Flavius Milăşan.
Flavius Lucian Valentin Gheorghe Milăşan este unul dintre cei mai tineri consilieri locali clujeni, fiind născut în 1986. El a ajuns în forul local după ce a plecat liberala Ioana Borza, mai exact anul trecut, fiind atunci următorul pe lista USL. În PSD este din anul 2004, însă acum nu deţine o funcţie de conducere în partid.
În schimb, Milăşan deţine o funcţie de conducere la Casa de Cultură a Studenţilor, unde este director plin, fiind la momentul concursului pe post singurul concurent. El face parte din Comisia pentru sănătate, dar susţine şi proiectele culturale ale Clujului. Cel mai important dintre acestea este “Cluj, Capitală Europeană a Tineretului”.
Îşi face autocritica
Milăşan nu are, asemenea multor colegi de-ai săi din Consiliul Local, un raport de activitate publicat pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, astfel că activitatea sa rămâne pentru clujeni o necunoscută.
Contactat telefonic el a precizat că cele mai importante pioiecte ale sale vizează sănătatea şi cultura. De asemenea, dintre cele mai frecvente şi stringente probleme semnalate de clujeni, în cadrul audienţelor, consilierul le aminteşte pe cele care vizează locurile de parcare, canalizările sau spaţiile verzi, mai exact lipsa acestora.
Cel mai relevant proiect al său este însă un proiect cultural care îi vizează mai ales pe tineri, “Cluj, Capitală Europeană a Tineretului”. În ce priveşte domeniul sănătăţii, cele mai importante proiecte în care s-a implicat au vizat alocarea unor sume de bani spitalelor din judeţul Cluj.
Cât despr restanţele sau eventual viitoarele proiecte al sale, consilierul mai spune: “Sunt fair-play, recunosc mai sunt probleme importante pe care trebuie şi vreau să le am în vedere. De exemplu, o problemă care persistă şi în care îmi doresc să mă implic este cea a pieţelor agroalimentare, care de exemplu, în unele zone, cum ar fi strada strada Oaşului sau Dâmbu Rotund, nu există. Oamenii din aceste zone trebuie să meargă în centru sau în Mărăşti să îşi facă cumpărături”, a spus Milăşan.
Ce avere are Flavius Milăşan
Consilierul a obţinut anul trecut, potrivit declaraţiei sale de avere aproximativ 21.000 de lei de la Casa de Cultură a Studenţilor, iar din funcţia de consilier local aproximativ 6.000 de lei.
El deţine un apartament dobândit printr-un credit, în localitatea Floreşti.
Ce spun clujenii
“Nu ştiu cine este Flavius Milăşan, nu am auzit de el, nu l-am văzut. Dar dacă este nou în Cosniliul Local, nu e de mirare că nu a auzit lumea de el. Este şi tânăr, aşa că mai are timp. Nu ştiu nimic în general despre consilierii locali de la Cluj, nici nu sunt din Cluj”. (Doina Mureşan).
“Nu am auzit de el, dar nu mă interesează politica, nu ştiu ce fac consilierii aştia. Poate nu se implică suficient, dacă s-ar implica de exemplu să vină, să vorbească noi. Nici nu ştiu unde să merg să caut un consilier ca să merg la el în audienţă”. (Nelu Bodea)