Politică
Intenţiile de candidatură la localele de anul viitor, analizate de liberali. Boc amână depunerea la PNL a candidaturii pentru un nou mandat
Liberalii discută, luni, lista candidaţilor care s-au înscris în competiţia internă pentru alegerile locale din 2016, primarii în funcţie având drept de preempţiune, urmând ca, acolo unde partidul nu are deja un primar liberal, candidaţii anunţati să fie supuşi unor cercetări sociologice. La Cluj, Emil Boc, a amânat depunerea candidaturii pentru un nou mandat la alegerile locale din 2016, în cadrul procedurii interne a PNL, anunţând conducerea partidului că trebuie să rezolve, mai întâi, problema deşeurilor şi să finalizeze proiectele cu fonduri europene.
Vicepreşedintele PNL Alin Tişe explică faptul că la BPN de luni nu se va lua nicio decizie privind desemnarea candidaţilor liberali la alegerile locale, fiind vorba doar despre o primă analiză.
"Vedem unde avem candidaţi, unde nu avem. Dacă sunt localităţi unde vor fi mai mulţi candidaţi se va face sondaj de opinie, pentru a vedea cine este cel mai bine plasat. Luni, în şedinţă, nu se validează nimic, cu nume", a spus Tişe, înaintea şedinţei, potrivit Mediafax.
Vă reamintim, copreşedintele PNL Cluj, Daniel Buda a explicat, zilele trecute, gestul primarului Emil Boc.
“Domnul Emil Boc a trimis o adresă atât celor doi copreşedinţi de la nivel naţional ai PNL, cât şi celor doi copreşedinţi de la nivel judeţean, în care a precizat că, în acest moment este preocupat de problema deşeurilor şi de problemele proiectelor europene în valoare de 150 de milioane de euro. Va lua o decizie în funcţie de felul în care se vor finaliza aceste probleme. Personal, nu am emoţii că va găsi soluţii şi va rezolva aceste probleme astfel încât va candida pentru un nou mandat în 2016”, a declarat, Daniel Buda, copreşedinte PNL Cluj.