Politică

Plen al Parlamentului pentru reexaminarea legii pensiilor pentru parlamentari

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, miercuri, în şedinţă comună, pe ordinea de zi aflându-se mai multe puncte între care şi raportul la cererea de reexaminare a preşedintelui Iohannis la legea pensiilor speciale pentru parlamentari.

Birourile Permanente ale celor două Camerei au luat această decizie în şedinţa de miercuri dimineaţă.

Proiectul de lege ce vizează pensiile speciale a ajuns din nou în atenția aleșilor. Documentul, care a fost retrimis Legislativului de preşedintele Klaus Iohannis, a fost discutat marți de Comisia de statut, care a modificat doar unele prevederi din legea pensiilor speciale pentru parlamentari.


Membrii comisiei au stabilit că parlamentarii care au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie săvârşite în calitate de parlamentar nu vor putea beneficia de aceste pensii speciale.

Cu toate acestea, aleșii condamnaţi pentru incompatibilitate vor putea beneficia de pensie specială deoarece este vorba de o situație administrativă şi nu de corupţie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter