Politică
Azi în Parlament -Deputatul Adrian Oros: „Diplomele obţinute în universităţile cu tradiţie sunt puse sub semnul egalităţii cu cele obţinute în mod fraudulos”
Deputatul PNL de Cluj Adrian Oros atrage atenția că Guvernul a aprobat în data de 26 august 2015, Ordonanţa nr.42 privind dreptul absolvenţilor de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii efectuate în programe neautorizate. Acest lucru are consecințe negative pe piața muncii, arată parlamentarul.
Adrian OrosOros subliniază că emiterea acestui act normativ s-a făcut fără consultări publice în prealabil şi nefiind comunicată în mass-media, după publicarea în Monitorul Oficial, nici de către Executiv şi nici de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Acest lucru are consecințe pe piața muncii.
“Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice estimează că numărul persoanelor cărora li se vor recunoaşte studiile este de 70.000 . Decizia aparţine ministrului Sorin Cîmpeanu, iar demersul este motivat prin faptul că Ministerul a pierdut foarte multe procese intentate pentru că nu s-au recunoscut actele de studii. Dar ministrul nu a luat în calcul că OG 42 /2015 va crea un dezechilibru îngrozitor in ceea ce priveşte locurile de muncă, pentru că vor fi peste noapte înca vreo 80.000 de şomeri cu “diplomă”.
Având în vedere că emiterea OG 42/2015 a fost făcută “pe repede înainte” şi publicată în secret, nu pot să nu-l întreb pe ministrul în funcţie dacă este conştient de efectele dezastruoase ale adoptării acestui act normativ.
Emiterea acestui act normativ afectează grav imaginea şi credibilitatea învăţământului universitar românesc şi a universităţilor performante şi de tradiţie din ţară. Nu cred că este o soluţie uniformizarea la cel mai de jos nivel a valorii diplomelor obţinute în învăţământul universitar, încurajându-se astfel impostura, diletantismul, mediocritatea şi ilegalitatea. Diplomele obţinute în universităţile cu tradiţie, unde se face cu adevărat şcoală, sunt puse sub semnul egalităţii cu cele obţinute în mod fraudulos în instituţii de învăţământ obscure cu programe de studii dubioase.
Afirm cu toată tăria că măsura adoptării OG 42/2015 nu este depăşită în populism ieftin decât de ideea vehiculată acum câţiva ani de d-na Ecaterina Andronescu, aceea prin care să fie acceptaţi în universităţi absolvenţii de liceu fără bacalaureat.
Dar era totuşi de aşteptat o atare atitudine din partea unui Guvern condus de un premier şi un vicepremier care şi-au plagiat în mod grosolan tezele de doctorat şi care nu dau doi bani pe învăţământul românesc”.