Politică

Premierul Grindeanu spune că nu a primit un „To Do List” de la oficialii europeni, pe justiţie

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat vineri că nu a primit un "To Do List" privind sistemul judiciar din România, în urma întâlnirilor pe care le-a avut la Bruxelles cu oficiali europeni, transmite agenția Agerpres.

Întrebat dacă i s-a cerut vreo garanţie referitoare la sistemul judiciar şi la modificările care urmează să se facă în acest domeniu în ţară, premierul Grindeanu a replicat: "Adică, dacă am vreun 'To Do List?' Nu!".  Totodată, premierul Grindeanu a reiterat faptul că îşi doreşte să nu mai existe Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru România.

"Ne dorim clarificarea anumitor termeni, astfel încât să putem să atingem şi să realizăm toate recomandările date de către Comisia Europeană şi viteza - cum spunea domnul prim-vicepreşedinte Timmermans - să fie cea potrivită, astfel încât să înlăturăm MCV-ul. Dar pentru asta, în perioada imediat următoare, echipele de specialişti - şi acesta a fost şi agreement-ul dintre noi aseară - vor transmite aceste lucruri către Comisia Europeană, pentru a ne fi cât se poate de clar parcursul pe care trebuie să-l avem", a spus Grindeanu într-o conferinţă de presă la Bruxelles, conform agenției de presă menționate.


Şefului Executivului din România a mai afirmat că preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a transmis vineri că îşi doreşte ca MCV-ul pentru România să fie înlăturat înainte de finalul mandatului său la conducerea CE.

Sorin Grindeanu a efectuat, joi şi vineri, o vizită la Bruxelles, prilej cu care şeful Executivului român a avut întrevederi cu înalţi oficiali ai Comisiei Europene şi ai Consiliului European. 

Ultimele Stiri
abonare newsletter