Politică

Gyorke Zoltan se întoarce la Prefectură. A câştigat a doua oară procesul cu Guvernul

Subprefectul Clujului, Gyorke Zoltan, demis de Guvernul Dăncilă, a câştigat în instanţă suspendarea hotărârii de Guvern şi decizia premierului prin care a fost schimbat din funcţie.

Tribunalul Cluj a pronunţat, marţi, următoarea soluţie:

“Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Secretariatului General al Guvernului invocată prin întâmpinare. Admite cererea de suspendare formulată de către reclamantul Gyorke Zoltan în contradictoriu cu pârâţii Primul Ministru al României, Guvernul României şi Secretariatul General al Guvernului prin secretar general Toni Greblă. Suspendă executarea Hotărârii de Guvern nr. 54/8.02.2019 privind aplicarea în privinţa reclamantului a mobilităţii din funcţia publică de subprefect al judeţului Cluj în funcţia publică de inspector guvernamental până la soluţionarea pe fond a acţiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea actului administrativ atacat. Suspendă executarea decizia primului ministru nr. 24/8.02.2019 privind numirea prin mobilitatea a reclamantului în funcţia publică de inspector guvernamental până la soluţionarea pe fond a acţiunii de contencios administrativ având ca obiect anularea actului administrativ indicat. Respinge ca neîntemeiată cererea de intervenţie accesorie formulată de către intervenţie accesorie formulată de către intervenientul accesoriu Ministerului Afacerilor Interne, în interesul Guvernului României. Executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 5 zile, ce se va depune la Tribunalul Cluj, sub sancţiunea nulităţii”.


Gyorke Zoltan susţine că de mâine îşi va relua activitatea ca subprefect al judeţului Cluj.

“Fac un apel către colegii funcționari publici să refuze îndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale, să respingă orice acțiuni ale unor politicieni săvârșite în scopul subordonării autorităților și instituțiilor publice și să acționeze, cu toate mijloacele prevăzute de lege, pentru asigurarea unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient şi imparţial, în interesul cetăţenilor, precum şi al autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală”, a precizat acesta.


După destituirea lui Gyorke, Guvernul Dăncilă l-a investit pe juristul Consiliului Judeţean, Ioan Danci, în funcţia de subprefect.

Gyorke Zoltan, fost subprefect de Cluj din partea PNL în perioada 2008-2009, a fost dat afară din funcţia de inspector guvernamental al Secretariatului General al Guvernului pe 31 iulie 2013, după ce acesta solicitase Guvernului condus de Victor Ponta să fie repus în funcţia de subprefect, care era vacantă. Guvernul, folosindu-se de ordonanţa de urgenţă 77/2013, pentru reducerea numărului de posturi din administraţia locală, l-a dat însă afară din funcţia de inspector guvernamental pe Gyorke Zoltan. De altfel, OUG 77/2013 a fost ulterior, în 2014, declarată neconstituţională.


Drept urmare, pe 22 octombrie 2013, Gyorke Zoltan l-a dat în judecată pe prim-ministrul Victor Ponta, Guvernul României, Secretariatul General al Guvernului, MAI, Ministerul Dezvoltării Regionale, precum şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), solicitând să fie repus în funcţie, iar fostul angajator, Guvernul României prin SGG, să aplice principiul mobilităţii funcţionarilor publici în interesul acestora, adică să-l numească subprefect de Cluj, aşa cum Gyorke ceruse.

Procesul a fost câştigat definitiv de Gyorke Zoltan în 4 martie 2015, când Curtea de Apel Cluj a respins recursurile lui Victor Ponta şi celorlalte instituţii de stat, şi i-a obligat să îl numească pe Gyorke subprefect de Cluj şi să îi plătească salariile indexate şi majorate cu rata inflaţiei, de la data eliberării din funcţie până în prezent, adică pe aproape 2 ani.


Cine este Gyorke Zoltan şi cum i-a dat dreptate instanţa

Gyorke Zoltan a făcut parte din PNL şi a fost consilierul personal al lui Marius Nicoară, fostul preşedinte al CJ Cluj, în perioada 2004-2005, apoi directorul de cabinet al secretarului de stat al MAI Liviu Radu, între 2005 şi 2008. În 2008 a devenit subprefect al Clujului, funcţie în care a stat până în 2009, când a fost retras în funcţia de inspector guvernamental, la dispoziţia SGG şi a Guvernului. El a stat în acest post până pe 31 iulie 2013, fără să mai fie numit în vreo altă funcţie publică.


Înainte să fie dat afară, în 2013, Gyorke i-a solicitat primului-ministru Victor Ponta să fie numit din nou subprefect de Cluj, bazându-se pe principiul legii care spune că mobilitatea funcţionarilor publici trebuie să se facă în interesul acestora, iar funcţia de subprefect de Cluj era vacantă. Guvernul a refuzat, ba chiar l-a eliberat de tot din corpul inspectorilor guvernamentali.

În instanţă, Guvernul, Victor Ponta şi SGG au argumentat că Gyorke Zoltan a fost eliberat din funcţie în baza OUG 77/2013 (emisă în iunie 2013), precum şi că solicitarea de transfer într-o funcţie nu este un drept al persoanei interesate, ci o competenţă a angajatorului. Ei au mai arătat că transferul lui Gyorke trebuia să fie aprobat de Prefectura Cluj, lucru care nu s-ar fi întâmplat, pentru că Gyorke nu a „depus diligenţe în realizarea acestui demers”. Guvernul s-a mai apărat spunând că legea nu prevede sancţiuni dacă nu se dă curs unei propuneri de numire în funcţie, astfel că situaţia lui Gyorke era „de strictă interpretare”.

Instanţa Curţii de Apel Cluj a stabilit însă că Gyorke, ca funcţionar public, trebuia să beneficieze de dispoziţia legală care îi era favorabilă, la solicitarea expresă, adică să fie numit în funcţia de subprefect la Cluj, respectând principiul stabilit de lege al mobilităţii în interesul funcţionarului public.

Ultimele Stiri
abonare newsletter