Politică

Cum a obţinut UDMR un număr mare de voturi în judeţe fără maghiari? “Românii ne votează”

UDMR îşi explică numărul mare de voturi pe care l-a obţinut în judeţele fără populaţie maghiară, ca Teleorman sau Vaslui, prin faptul că „şi românii votează UDMR”, dar spune că ar putea reflecta şi un protest general faţă de partidele româneşti.

Potrivit site-ului BEC, la nivel naţional, Uniunea a trecut pragul electoral şi a obţinut peste 473.000 de voturi, din care câteva zeci de mii au fost înregistrate în judeţe din Moldova şi Muntenia, care nu fac parte din bazinul electoral tradiţional al UDMR, şi în care, la ultimul recensământ, din 2011, figurau doar câteva zeci sau sute de etnici maghiari.

Astfel, în judeţul Teleorman, unde la recensământul din 2011 s-au declarat ca fiind de etnie maghiară 18 persoane, s-au înregistrat 669 de voturi pentru UDMR, iar în Olt, unde figurau 66 de maghiari, UDMR a primit 877 de voturi.


De asemenea, în judeţul Argeş, la o populaţie maghiară de 237 de persoane, UDMR a primit 1537 de voturi, în Botoşani, unde erau înregistraţi 38 de maghiari, au fost 931 de voturi pentru UDMR, iar în Neamţ, la 98 de maghiari declaraţi, au fost 1680 de voturi în favoarea listei UDMR.

Nici judeţul Giurgiu nu face excepţie, în condiţiile în care aici figurau 59 de etnici maghiari, iar la europarlamentare au votat 746 de persoane pentru UDMR.


În judeţul Iaşi, la 146 de maghiari au fost 2.033 de voturi pro-UDMR, în timp ce la Dâmboviţa, unde erau 156 de maghiari, UDMR a primit 1462 de voturi.

Preşedintele executiv al UDMR, Porcsalmi Balint, a declarat că este nedumerit de atitudinea celor care, până acum, criticau Uniunea că nu a primit voturi de la români, iar acum sunt oripilaţi că este votată nu doar de maghiari.


„Nu este pentru prima dată când UDMR primeşte voturi în judeţe din Moldova, Muntenia, Oltenia, în general în judeţe din afara arcului Carpatic. Duminică, din aceste judeţe, am primit 28.065 voturi (conform datelor preliminare), dacă nu socotim voturile din Bucureşti si Bacău, unde există comunităţi maghiare semnificative. A apărut şi informaţia conform căreia am primit foarte multe voturi în judeţe unde nici nu au fost văzuţi maghiari. De exemplu, în Teleorman. Într-adevăr, acolo am primit 669 de voturi. Noutatea este însă că acest scor este mai mic dacât în 2007, când Laszlo Tokes şi UDMR au luat în total 674 voturi”, a spus Porcsalmi, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, explicaţiile posibile la această situaţie sunt multiple, prima fiind chiar banală, dar validă, şi anume că şi românii votează UDMR.


„În al doilea rând, este greşit să corelăm voturile cu ponderea etnică. În această logică nu ar fi trebuit să primim voturi niciodată din aceste judeţe. Reamintesc că, în 2007, la primele alegeri europarlamentare, candidaţii maghiari au primit peste 20.000 voturi, la o prezenţă mult mai mică, de 29%. UDMR nu numai că a avut, de regulă, reprezentanţi în secţiile de votare, dar a fost o prezenţă constantă şi pe buletinele de vot din aceste judeţe, în sensul că am avut candidaţi în toate judeţele României cu ocazia tuturor alegerilor parlamentare, inclusiv atunci cînd alegerile se desfăşurau pe colegii uninominale. Astfel, alegătorilor nu le este străin semnul electoral al UDMR”, a precizat preşedintele executiv al Uniunii.

Întrebat dacă a existat o înţelegere prealabilă cu PSD pentru ca cetăţeni români să voteze lista UDMR, preşedintele executiv al Uniunii a răspuns că nu există şi nu a existat nicio înţelegere cu PSD sau cu alte partide în acest sens.


Sociologul Ioan Hosu de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca este de părere că, dincolo de speculaţiile privind posibile înţelegeri între partidele care fac parte din arcul guvernamental, mai poate exista un registru explicativ, şi anume posibilitatea ca UDMR să fi mobilizat prin reţele sociale sau în manieră directă etnicii maghiari care, temporar, se aflau în judeţe din Moldova sau Muntenia.

abonare newsletter