Politică
Plângere penală împotriva directorului DGASPC. Daniel Tămaș: „Am fost la serviciu într-o zi liberă”
După ce a fost eliberat din funcția de director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția a Copilului, Daniel Tămaș este sub cercetare penală.
Plângere penală împotriva directorului DGASPC. Daniel Tămaș: „Am fost la serviciu într-o zi liberă”Tămaș susține că trebuie să se prezinte la auderi fiindcă a fost la serviciu într-o zi liberă.
Cercetare penală pentru muncă într-o zi liberă
„Astăzi am fost solicitat să mă prezint la auderi la organul de cercetare penală urmare a plângerii penale pe care președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, și șeful Corpului de Control al Consiliului Județean, Călin Cotârlă au depus-o împotriva mea pentru că am fost la serviciu într-o zi liberă, mai exact, vineri, 17 aprilie”, a scris Daniel Tămaș pe pagina personală de Facebook.
„DGASPC este o instituție care răspunde de viețile multor oameni”
Prin mesajul său, Tămaș a ținut să reamintească importanța DGASPC și rolul său în situația pandemiei de coronavirus.
„Aș vrea să îi întreb pe inițiatorii acestei plângeri penale în ce film trăiesc. Până una alta, le reamintesc că suntem în plină situație de criză, iar DGASPC este o instituție care răspunde de viețile multor oameni. Da, știu că i-am deranjat pe cei doi, care probabil savurau o mini vacanță într-o foarte convenabilă izolare, dar de la supărare de băieței în curtea școlii și până la plângere penală este, domnilor, cale lungă”, a mai adăugat directorul demis.
De asemenea, Tămaș îi acuză pe Alin Țișe și Călin Cotârlă de „utilizare abuzivă, trunchiată și intimidantă a unor competențe”.
Șeful Direcţiei Generale de Asistenţă Socială si Protecţie a Copilului (DGASPC) Cluj, Daniel Tămaș, a fost eliberat în luna aprilie din funcție de Consiliul Județean Cluj, în urma unei evaluări a activității pe anul 2019. Acesta a primit calificativul „nesatisfăcător”.