Sănătate

SUA aprobă un medicament mult aşteptat împotriva hepatitei C

Administraţia pentru Produse Alimentare şi Medicamente din Statele Unite ale Americii (FDA) a aprobat un medicament mult aşteptat împotriva hepatitei C care ar putea oferi un remediu mai rapid pentru milioanele de persoane infectate cu acest virus care afectează ficatul.

Compania Gilead Sciences care produce medicamentul a afirmat că FDA a aprobat vineri Sovaldi în combinaţie cu alte medicamente mai vechi pentru a trata principalele forme de hepatită C.

Potrivit Agerpres, tratamentele actuale pentru hepatita C pot dura până la un an de terapie şi presupun injectarea săptămânală a unui medicament care provoacă efecte secundare asemănătoare gripei. Această formă de tratament vindecă doar trei din patru pacienţi. Sovaldi este o pastilă zilnică care vindecă aproximativ 90% dintre pacienţi în doar 12 săptămâni, în combinaţie cu alte medicamente mai vechi, conform studiilor companiei.


Se estimează că între 3 milioane şi 4 milioane de americani sunt infectaţi cu virusul hepatitei C, deşi mulţi dintre ei nu ştiu că au această boală. Alţii au fost testaţi pozitiv, însă aşteaptă ca medicamente mai eficiente să devină disponibile. Simptomele hepatitei C pot să apară mult timp după pătrunderea virusului în organism, deşi acesta poate provoca insuficienţă hepatică, ciroză şi cancer dacă boala nu este tratată.

Ultimele Stiri
abonare newsletter