Sănătate

Producătorii de medicamente, nemulţumiţi de calculul preţurilor

Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) şi Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) cer Guvernului abrogarea imediată a Hotărârii de Guvern privind metodologia de calcul a preţurilor medicamentelor.

Cele două organizaţii fac un apel către prim-ministrul Dacian Cioloş de a interveni imediat pentru retragerea acestui act normativ, “care a fost adoptat într-o formă ce va avea efecte negative majore asupra pacienţilor şi producătorilor deopotrivă”.

“Ceea ce a fost prezentat ca o nouă metodologie nu este decât o variantă modificată a vechii metodologii, care păstrează o dublă referenţiere pentru generice (şi 65% din preţul inovatorului şi cel mai mic preţ din 12 ţări de referinţă) şi reduce preţul medicamentelor ieşite de sub patent sub minimul european. Prin urmare, mii de medicamante ajung să aibă în România preţuri sub nivelul de sustenabilitate, ceea ce va face ca aceste medicamente să dispară de pe piaţă”, susţin ARPIM şi APMGR prin intermediul unui comunicat de presă.


Producătorii avertizează că ceea ce s-a prezentat ca o acţiune de ieftinire a medicamentelor va duce, de fapt, la scumpirea în farmacie a celor mai ieftine medicamente, cele sub 30 de lei, prin păstrarea preţului de producător şi creşterea cotelor de adaos de distribuţie şi farmacie.

Conform calculelor producătorilor, aplicarea acestor cote de adaos va face ca preţurile să crească la 3.536 medicamente din totalul de 5430 medicamente din catalogul naţional, însemnând creşteri de preţ la peste 60% din toate medicamentele aflate în comerţ.


“Astfel că pacienţii vor plăti mai mulţi bani din buzunar pentru medicamente uzuale, iar CNAS va deconta sume mult mai mari, pe care apoi le va descărca către producători sub forma taxei clawback. Această politică, aplicată şi până acum, de a impune preţuri nesustenabile la medicamente concomitent cu aplicarea unei taxe clawback împovărătoare, s-a dovedit falimentară, iar noua metodologie nu face decât să o continue şi să agraveze criza dispariţiei medicamentelor”, se mai arată în documentul citat.

“ARPIM şi APMGR consideră inacceptabilă lipsa totală de dialog şi ignorarea permanentă a poziţiei partenerilor sociali în elaborarea actelor normative. În consecinţă, cele două organizatii cer prim-ministrului Dacian Ciolos abrogarea Hotărârii de Guvern nr. 800/2016 şi reluarea imediată a procesului de elaborare a unei noi metodologii de calcul al preţului medicamentelor”, mai precizează producătorii.

Ultimele Stiri
abonare newsletter