Sănătate

De cât soare avem nevoie pentru a sintetiza suficientă vitamina D?

O echipă de oameni de știință din Spania a estimat recent durata expunerii la radiațiile solare necesară pentru a obține dozele recomandate de vitamina D.

Vitamina D se sintetizează prin piele, realizată în urma expunerii la soare Vitamina D se sintetizează prin piele, realizată în urma expunerii la soare

Dacă primăvara și vara 10-20 de minute petrecute la soare sunt suficiente în acest scop, în lunile de iarnă este nevoie de aproape două ore pentru a atinge nivelurile optime, de aici motivul pentru care marea majoritate a populației se confruntă cu o carență a acestei vitamine, informează Science Daily.

Deși expunerea la radiațiile solare ultraviolete (UV) poate contribui la apariția eritemului solar, a cancerului și a îmbătrânirii premature a pielii, aceasta contribuie totodată la reducerea tensiunii sanguine, la sinteza vitaminei D și susține tratamentul mai multor afecțiuni, estimează cercetătorii din cadrul ''Solar Radiation Research Group'' de la Universitatea Politehnică din Valencia (UPV). Aceștia au determinat durata de timp necesară pentru obținerea unei cantități suficiente de vitamina D în mod natural, fără a fi afectată în mod negativ sănătatea.


Deficitul de vitamina D este asociat cu un risc crescut de apariție a unor afecțiuni, iar sinteza sa prin piele, realizată în urma expunerii la soare, reprezintă principala sursă naturală a acestui nutrient, în condițiile în care există foarte puține alimente care îl conțin.

În vederea obținerii dozei zilnice recomandate de vitamina D — echivalentă cu 1.000 UI (unități internaționale) — timpul minim de expunere la soare este de aproximativ 130 de minute în luna ianuarie (cu circa 10% din corp expus la soare), în jur de 10 minute în aprilie și iunie (cu 25% din corp acoperit) și de circa 30 de minute în octombrie.


''Aceste calcule au fost realizate pe fenotipul 3 de piele, însă cifrele pot suferi modificări în cazul celor care au tenul mai deschis sau mai închis la culoare'', a atras atenția Serrano, adăugând că este esențial să se țină cont și de gradul de acoperire a pielii, în funcție de sezon, dar și de postură și de forma corpului. De asemenea, vârsta joacă și ea un rol important, persoanele mai în vârstă sintetizând cu mai mare dificultate acest nutrient.

Etichete: soare
Ultimele Stiri
abonare newsletter