Sănătate

INTERVIU Dr. Iulia Diaconescu: “Aritmiile şi oscilaţiile tensiunii arteriale sunt mai frecvente vara decât în sezonul rece”

Suntem mai predispuşi la infarct vara, din cauza căldurii, sau dimpotrivă iarna? Specialiştii clujeni ne lămuresc.

Dr, Iulia Diaconescu  Dr, Iulia Diaconescu

Dr. Iulia Diaconescu, medic primar cardiolog în Cluj-Napoca spune că procentual, vara infarctele sunt mai puţine decât iarna. Şi pentru că este foarte cald, medicul clujean ne oferă câteva sfaturi în privinţa folosirii aerului condiţionat.

Reporter: Care este cea mai frecventă afecţiune cardiacă?


Dr. Iulia Diaconescu: De departe, cea mai frecventă afecţiune cardiacă cu care se prezintă pacienţii la consult este hipertensiunea arterială. Nu sună spectaculos, dar este una din bolile care, nedescoperită şi netratată la timp, duce la complicaţii atât cardiace cum sunt insuficienţa cardiacă, aritmiile sau cardiopatia ischemică, cât şi la complicaţii neurologice (accident vascular cerebral) sau renale.

Una din consecinţele accesului pacienţilor la tensiometrele electronice este (auto)diagnosticarea mai rapidă şi iniţierea precoce a tratamentului medicamentos sau nemedicamentos.


Mulţi tineri suferă de insuficienţă cardiacă. Ce este aceasta?

Insuficienţa cardiacă nu este o boală unitară, ci este consecinţa unei boli cardiace care nu a fost diagnosticată şi tratată la timp sau pentru care nu există un tratament specific, aşa cum spuneam mai sus. Insuficienţa cardiacă nu este o afecţiune specifică pentru tineri, însă, într-adevăr, în ultima perioadă există un procent în creştere al tinerilor cu insuficienţă cardiacă. Frecvent, aceasta este consecinţa miocarditelor (infecţii cel mai des de natură virală care afectează miocardul - muşchiul inimii- a cărei forţă de contracţie scade), a infarctelor miocardice ce apar la vârste din ce în ce mai tinere (consecinţa fumatului, stressului şi sedentarismului pe fondul unei predispoziţii genetice. Sunt familii în care există generaţii cu infarcte sau decese cardiace la 45-50 ani. Mai rar există boli cardiace congenitale care să se complice cu insuficienţă cardiacă. Asta datorită diagnosticării mai precoce, din copilărie, a acestor boli, existenţei unui registru naţional de boli cardiace congenitale şi a aparaturii din ce în ce mai performante. Acestea duc la descoperirea lor în timp util. Bolile cronice cum este hipertensiunea arterială nu duc la insuficienţă cardiacă la vârstă tânără.


Suntem mai predispuşi la infarct vara, din cauza căldurii, sau iarna?

Iarna-anotimpul rece- este cel în care numărul infarctelor miocardice este cel mai crescut, în special în luna februarie. Nu înseamnă că vara nu există infarcte, dar procentual sunt mai puţine decât iarna. Aritmiile sunt mai frecvente vara şi oscilaţiile tensiunii arteriale.


În ce fel afectează sau influenţează aerul condiţionat sănătatea inimii?

Folosirea aerului condiţionat poate scădea frecventa afecţiunilor cardiovasculare care determină adresarea pacienţilor la cardiolog sau la serviciul de urgenţă. Temperaturile extreme pot determina decompensarea unei boli cardiace stabile până în acel moment sub tratament, iar aerul condiţionat evită aceste temperaturi extreme. Contează însă modul şi temperatura de folosire a aparatelor de aer condiţionat, precum şi existenţa filtrelor de calitate care să evite propagarea unor microbi sau particule care pot declanşa sau agrava o afecţiune respiratorie. Iar de la plămâni la inima e doar un pas.


La ce temperatură trebuie reglat aerul condiţionat?

Aerul condiţionat trebuie setat la o temperatură care să fie resimţită drept confortabilă de către toţi cei din camera sau birou, iar acest confort este dat de mulţi factori: hainele purtate (dacă este ţinută office sau casual), sexul (femeile preferă şi sunt adaptate unor temperaturi uşor mai ridicate faţă de bărbaţi), vârstă ( vârstnicii au o fereastră mai "îngustă" de confort termic), greutatea corporală. Această temperatură este în jurul valorii de 22 grade. Din punct de vedere al diferenţei de temperatură între aerul condiţionat şi aerul exterior- omul setează o temperatură de confort pentru interior, nu o diferenţă de temperatură. Această temperatură este cea mai importantă iar în zona noastră climatică nu se pune problema unor variaţii de 50 de grade între exterior şi interior.

Ultimele Stiri
abonare newsletter