Sănătate

Dependenţa de jocuri pe calculator ar putea fi inclusă în lista problemelor de sănătate mintală (OMS)

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ar putea include dependenţa de jocuri în lista tulburărilor psihice din sistemul de clasificare a bolilor ce urmează să fie publicat în 2018, informează miercuri Xinhua.

În versiunea beta a celei de-a unsprezecea ediţii actualizate a Clasificării Internaţionale a Bolilor şi Problemelor de Sănătate (ICD-11), dependenţa de jocuri a fost inclusă în categoria ''tulburărilor mintale, comportamentale şi de neurodezvoltare''.

Pentru a justifica diagnosticul acestei afecţiuni o persoană trebuie să manifeste o ''tulburare de control asupra jocului'', să acorde ''o prioritate ridicată jocului până la nivelul la care acesta să prevaleze asupra altor interese şi activităţi de zi cu zi'' şi să continue să se joace ''în ciuda apariţiei consecinţelor negative'', se arată în proiect.

Un astfel de model de comportament este suficient de grav pentru a rezulta o tulburare semnificativă a vieţii personale, familiale, sociale, educaţionale, ocupaţionale sau a oricăror aspecte de funcţionare, conform ICD-11.

ICD este un sistem utilizat de cadrele medicale din toată lumea şi serveşte ca standard internaţional pentru definirea problemelor de sănătate şi a afecţiunilor.

În ultimii ani s-a înregistrat o creştere a numărului de cazuri de morţi subite şi de simptome fizice asociate jocurilor pe calculator.

În 2014, o femeie în vârstă de 27 de ani din China a decedat subit după ce s-a jucat timp de zece ore fără întrerupere, aminteşte Xinhua.

În 2015, un tânăr în vârstă de 17 ani din Rusia a ajuns la camera de gardă a unui spital şi a decedat ulterior după ce a intrat în comă în timp ce se juca. Conform relatărilor, el ar fi jucat jocuri video aproape continuu timp de 22 de zile, întrerupându-se doar ca să doarmă şi să mănânce.

                


 

 

abonare newsletter